În ultimul joc al etapei a XXII-a a Seriei a II-a din Liga a II-a la fotbal, formația orădeană FC Bihor s-a impus duminică cu scorul de 1-0, pe teren propriu, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, în fața echipei CSM Rm. Vâlcea și a egalat în clasament formația Damila Măciuca, situată pe locul IV.
Pe un timp destul de călduros, cele două echipe nu și-au creat prea multe ocazii în prima repriză, chiar dacă FC Bihor a controlat jocul, drumul spre poartă fiind destul de anevoios în acest prim mitan.
Prima acțiune mai periculoasă s-a consemnat în minutul 20, când portarul oaspeților, Pascal, a respins în față o centrare din stânga a lui Vasilache, Vădrariu a recuperat și a tras peste vinclul din dreapta.
În replică, în minutul 25, Surugiu a tras puternic, Popescu a respins în lateral, Nkongue a obținut un corner, dar faza fixă a rămas fără rezultat.
FC Bihor a revenit în atac și în minutul 29, Vasilache a scăpat în flancul drept, a centrat în fața porții, dar doi coechipieri ai săi au trecut prin spatele balonului, Sorian a recuperat în partea stângă, dar centrarea sa a fost respinsă.
La poarta cealaltă, în minutul 32, oaspeții au obținut o lovitură de colț. Pârvu a primit, a tras spre poartă, dar Popescu a respins în corner și cu ajutorul barei. Al doilea corner a rămas fără rezultat.
În minutul 44, Bud a ajuns înaintea lui Pascal și a trimis lobat peste portar de la 16 metri, însă mingea a trecut pe lângă bară.
După pauză, FC Bihor a început în trombă repriza a doua și chiar în primul minut de la reluare, Bud a centrat din dreapta, mingea a fost deviată de un vâlcean și a ajuns la colțul lung, acolo unde Mărkuș a pus piciorul la 4 metri și a trimis pe lângă poartă.
În minutul 51, gazdele anunță golul și Bud a deviat cu capul în careu pentru Mărkuș, numai că Neagoe a respins din fața atacantului. Peste doar patru minute însă, în minutul 54, Nkongue a făcut henț în propriul careu după o minge centrată dintr-o lovitură liberă. Atacantul vâlcenilor a văzut cartonașul galben, iar arbitrul Flavius Roșu a dictat penalti pentru FC Bihor. A executat foarte bine Cristian Bud, care a deschis scorul.
După gol, oaspeții au ieșit ceva mai mul la joc și în minutul 65, Mădălin Popa a respins de pe linia porții reluarea din foarfecă a unui vâlcean. Apoi, în minutul 69, Neagoe a pasat pe culoar, Țoca și Tânc s-au încurcat reciproc, Nkongue a preluat și a tras de la 14 metri milimetric pe lângă bara colțului lung.
În replică, în minutul 78, Plecanciuc a respins în corner din fața lui Bud, la colțul lung, după ce Pascal sărise pe sub minge la un corner bătut din dreapta.
În minutul 85, Neagoe, de la vâlceni, a luat cartonaș galben pentru proteste și fiind al doilea a fost eliminat.
Având un om în plus pe final, FC Bihor s-a dezlănțuit și a fost foarte aproape și de golul doi, numai că în minutul 90+1, portarul Pascal a respins în lateral șutul lui Bud, iar în minutul 90+4, Stoica a respins de pe linia porții șutul lui Bud după un contraatac purtat de Țoca și finalizat cu mai multe încercări ale lui Vădrariu, Bud și Vasilache de a-l învinge pe Pascal.
Partida s-a încheiat astfel cu victoria la limită a gazdelor, care prin acest succes se mențin aproape de plutonul fruntaș al clasamentului.
VEZI mai multe POZE de la meci
Echipa folosită de FC Bihor în acest meci a fost: Popescu – Fl. Pop, Tânc, Țoca, Vădrariu – Vasilache, Fl. Lazăr (ctp), Selagea (min. 46 M. Popa), Sorian (min. 90+3 Ov. Popa) – Cr. Bud și Mărkuș (min. 81 Bic). Antrenor: Marian Pană.
De partea cealaltă, pentru CSM Rm. Vâlcea au evoluat: Pascal – Tomozei, Plecanciuc, Apostol, Lungu (min. 46 Vătăjelu) – Szabo, Fl. Pârvu (cpt., min. 80 Gogoșoiu), Neagoe, Surugiu (min. 67 Oct. Vasile) – Ad. Stoica și Nkongue. Antrenor: Alexandru Pelici.
Orădenii nu s-au putut baza în această confruntare pe Florean, suspendat, și Tîrnăcop, accidentat.
Partida a fost condus de la centru de Flavius Alin Roșu (Timișoara), ajutat de la cele două tușe de asistenții Raul Constantin Ghiciulescu și de Călin Cimponeriu (ambii din Lugoj).
Sursa: eBihoreanul