Olimpia Satu Mare a fost aproape de a obține o nouă victorie pe teren propriu sub conducerea lui Tiberiu Csik, însă a obținut doar un egal după ce și-a marcat în propria poartă în cel de-al doilea minut de prelungiri al meciului cu Fortuna. După o primă repriză seacă, Boștină a deschis scorul în minutul 58 și totul se îndrepta către un succes important împotriva unei echipe ce bătuse tot în ultimele patru jocuri. La penultima fază, Marin a șutat de la 40 de metri, Anca-Trip și Heil s-au încurcat reciproc și mingea a intrat în poartă din fundașul Olimpiei. Ba mai mult, la imediata situație a prahovenilor, aceștia au marcat din nou, însă, spre norocul sătmărenilor, golul a fost anulat pentru un presupus offside.
La finalul jocului, tehnicianul Olimpiei și-a felicitat elevii pentru evoluția din teren, a spus că acum echipa e preocupată să joace fotbal și că locul actual din clasament e mincinos.
„Felicit echipa, merită tot respectul meu pentru că au respectat întocmai cum am pregătit meciul. Am demonstrat că nu suntem noi de locul 7-8 unde ne aflăm acum în clasament și avem o echipă bună, preocupată de joc și care joacă fotbal.
Am făcut față jocului și am dominat tactic, nu a fost un joc spectaculos, dar am controlat jocul. Păcat că a fost minutul 92″, a declarat, citat de satumareonline.ro, Tiberiu Csik.
Olimpia Satu Mare ocupă locul 8 în clasamentul Seriei a II-a și cu cele 14 puncte acumulate până acum se află la o singură victorie de o poziție care să asigure prezența la play-off.