Tehnicianul echipei Olimpia Satu Mare, Mircea Bolba, a bifat al treilea joc fără eșec în play-out-ul Ligii 2, după 1-1 în Zăvoi, sâmbătă, cu CSM Râmnicu Vâlcea. Egalul nu o ajută însă foarte mult pe echipa sătmăreană, deoarece a fost depășită în clasament de Șoimii Pâncota, iar acum se află pe loc de baraj.
„Egalul este echitabil, a fost un joc între două echipe care s-au anihilat reciproc, dar și-au creat ocazii, pe care le-au ratat pe rând, când gazdele, când oaspeții. Rezultatul de la Cluj ne-a dezavantajat mult, dar trebuie să joace și Vâlcea cu Pâncota, vor mai fi meciuri. Îmi felicit jucătorii pentru efortul depus, pentru dăruire și rezultat. Eu am venit de trei etape la echipă, Olimpia a început destul de greu campionat, și-a revenit încet, încet. Dacă vom evita retrogradrea, probabil că ne vor rămâne jucătorii, dacă nu, nu știu care din ei vor rămâne să joace în Liga a III-a. Se retrag echipe cu tradiție în fotbal, Bistrița, Oradea, ar trebui să se strângă rândurile, ca ca oamenii de afaceri, potenți financiar, să sprijine, să putem să facem ceva”, a declarat antrenorul Olimpiei, Mircea Bolba, la conferința de presă susținută după jocul din Zăvoi.
Poate a uitat, însă Mircea Bolba antrenează Olimpia Satu Mare ca antrenor principal de șase meciuri. A debutat la Olimpia într-un joc tocmai cu Vâlcea, pe care l-a câștigat cu 2-1, apoi a pierdut două jocuri (la Brașov și acasă cu Baia Mare), iar în play-out are două victorii și un egal. Victoria la „masa verde” cu FC Caransebeș nu e de pus la socoteală.
Articol scris de Adi Georgescu