Rapid Suceava va întâlni sâmbătă, pe Areni, formația Unirea Slobozia, într-un meci contând pentru etapa a VI-a a Ligii II-a. Gruparea ialomițeană a devenit un nume respectat în eșalonul secund în ultimii ani odată cu venirea în fruntea clubului a lui Constantin Prepeliță, fost fotbalist de referință în istoria clubului CSM Suceava. Cel poreclit „Prepe” de coechipieri a ajuns pe Areni în anul 1975, la vârsta de 18 ani, prin transfer de la Azotul Slobozia, și a devenit în scurt timp unul dintre cei mai iubiți fotbaliști de la CSM.
„Am petrecut patru ani extraordinari la Suceava. Am numai amintiri frumoase din acea perioadă, orașul și oamenii de acolo mi-au rămas în suflet. Suceava reprezintă un reper important în viața mea pentru că în acest oraș m-am format ca fotbalist, am absolvit Liceul Pedagogic și am făcut primii ani de facultate. Vă spun sincer că dacă nu ar fi fost părinții mei, m-aș fi stabilit la Suceava, acolo unde mă întorc de fiecare dată cu drag”, a declarat Constantin Prepeliță.
Actualul conducător al celor de la Unirea Slobozia a fost coechipier în acea perioadă la CSM cu o serie de fotbaliști care au marcat istoria fotbalului sucevean, cum ar fi Voinea, Cosma, Radu, Căldăruș, Neacșu, Avădanei, sau regretații Nelu Boghiu, Doru Pantelimon sau Mircea Grosaru.
„Am avut o echipă fantastică și ne simțean fotbaliști adevărați pentru că jucam cu 10.000 de spectatori în tribune. Eram cu toții foarte buni prieteni și alcătuiam o adevărată familie. Eram tare apropiat de Nelu Boghiu și mă bucur că fiul său Ionuș, care este acum unul dintre finanțatorii echipei sucevene, a dus mai departe dragostea tatălui său pentru fotbal. Este de bun augur că fotbalul sucevean pare că se trezește la viață în ultima perioadă ca urmare a rezultatelor foarte bune ale celor de la Rapid, pentru că Suceava este un oraș care merită o echipă valoroasă”, a precizat președintele ialomițean.
În 1979, după plecarea de la Suceava, Constantin Prepeliță a ajuns la FC Olt, echipa de casă a familiei Ceaușescu, fiind remarcat de Dumitru Dragomir, președinte la acea vreme al grupării din Scornicești.
„Am avut un debut fulminant în prima ligă. La doar trei zile după ce părăseam Suceava jucam titular în Divizia A, împotriva lui FC Argeș, acolo unde făcea legea marele Gicu Dobrin. I-am bătut cu 1-0. Am rămas șapte ani la FC Olt, acolo unde am avut șansa să evoluez alături de fotbaliști importanți din România, precum Ilie Balaci, Victor Pițurcă, Adrian Bumbescu, Marin Radu II, Miodrag Belodedici, Dorinel Munteanu sau Tibor Selymes”, rememorează fosta extremă dreaptă a CSM-ului.
Actualul președinte al Unirii Slobozia a strâns în cariera sa fotbalistică 200 de prezențe în primul eșalon, reușind să înscrie și 32 de goluri. „Sunt mulțumit de ceea ce am realizat în fotbal, însă marea mea mândrie este că fiul meu Andrei a reușit să mă depășească. A apucat să debuteze sub tricolor, iar cu Steaua joacă an de an de în cupele europene”, a concluzionat Prepeliță senior.