Mihai Ciobanu, fostul antrenor al echipei FC Botoșani va reveni
pe Municipal dar de această dată din postura de adversar el fiind
în prezent tehnicianul formației CSM Rm. Sărat.
Cum caracterizați perioada petrecută la
Botoșani?
A fost o perioadă lungă de aproape doi ani. Mai exact 22 de
luni. A fost o perioadă prolifică pentru mine ca antrenor în care
am avut foarte multe reușite dar și eșecuri. Botoșaniul a rămas în
sufletul meu, mi-am făcut mulți prieteni și de fiecare dată mă
întorc cu plăcere.
Este prima dată când reveniți din postura de
adversar…
Într-adevăr e prima dată când revin la Botoșani ca adversar după
perioada în care am antrenat echipa. Înainte am mai fost cu
Brăila.
Cum credeți că veți fi primit de
suporteri?
Sunt convins că voi fi primit foarte bine pentru că eu peste tot
am lăsat loc de bună ziua. Suporterii cu siguranță vor dori ca
Botoșaniul să câștige dar nu cred că voi avea parte de o atitudine
ostilă. Peste tot sunt unii care contestă. Îmi aduc aminte de acel
meci cu Suceava pe care l-am pierdut acasă și ulterior a așteptat
un an să mă răzbun.Am câștigat cu 4-2 la Suceava într-un meci
extraordinar și apoi am fost criticat de unii că le-am stricat
biletele la pariuri.
În ce relați mai sunteți cu conducerea
clubului?
Am rămas în relații bune. Vorbim la telefon destul de des și în
plus ne-am reîntâlnit de câteva ori.
V-ați reîntoarce la Botoșani?
Nu este exclus să mă întorc. În meseria de antrenor nu poți ști
ce se va întâmpla pe viitor. La Botoșani cea mai mare problemă a
fost distanța foarte mare față de casă care era greu de suportat.
Dacă voi reveni îmi iau mutație în Botoșani și îmi aduc
familia.
CSM Rm. Sărat e o nouă provocare?
La Rm Sărat am început un proiect de lungă durată în care încerc
să formez o echipă de viitor. Am adus în lot jucători de 16-17 ani
iar media de vârstă e undeva la 20 de ani. Este dificil deoarece
85% din jucătorii pe care îi avem în lot debutanți la liga a II-a
iar 35-40% dintre ei sunt aduși din județ. În plus, avem mari
probleme în ceea ce privește infrastructura. La ceea ce avem,
suntem o echipă de jumătatea clasamentului la liga a III-a. Cu
toate acestea ne jucăm șansa și și nu vom abandona lupta.
Riscați să vă treceți în palmares o
retrogradare…
Este un risc pe care mi l-am asumat. Am în palmares trei
promovări. Nu cred că e o problemă foarte mare. Încă mai este mult
până la terminarea campionatului, mai avem perioada de pregătire de
iarnă și sperăm în continuare. Echipa este în creștere și cu câteva
achiziții în iarnă poate reușim să ne salvăm. Totul depinde de
disponibilitățile financiare ale clubului.
Veniți la Botoșani la victorie sau e bun și un
rezultat de egalitate?
Suntem conștienți că ne așteaptă un meci foarte dificil la
Botoșani. La ora actuală suntem într-o situație incredibilă. Avem
doi jucători suspendați și șapte accidentați. Aș intra și eu dar nu
mă mai pot legitima. Noi suntem o echipă de moral. Dacă luăm gol
s-a terminat. În plus, în ultima deplasare am fost învinși cu 8-0
la Sportul Studențesc.
Articol scris de: Răzvan
SAUCIUC