Greșelile de arbitraj ale lui Sorin Corpodean au îngropat Ceahlăul chiar la Piatra Neamț. Prima oară, în minutul 33 Corpodean a mutat în careu, faultul lui Forminte asupra ploieșteanului Budescu, pentru ca în minutul 54, golul marcat de Gafița să fie anulat pe motiv de off-side.
Prezent la meciul cu Petrolul, după câteva etape de absență pe stadion, Gheorghe Ștefan, președintele de onoare al Ceahlăului, a resimțit fiorul Ligii lui Mitică și al arbitrajelor criticate altă dată cu vehemență din vârful tribunei oficiale, chiar de el.
Este pentru prima dată în acest campionat când Ceahlaul pierde pe mâna centralului, simțind „aroma” primei ligi. Este prima dată în acest sezon, când Ceahlăul, fiind condusă pe tabela de marcaj, pe propriul teren, nu reușeste să surmonteze diferența.
Alexandru Forminte, căpitanul Ceahlăului, spune că la faza din minutul 33 a atins prima oară mingea, el reproșându-i de fiecare dată când a avut ocazia, de-a lungul partidei, centralului Sorin Corpodean, faptul că a acordat gratuit penalty-ul Petrolului.
„Am atins mingea și, oricum, l-am întâmpinat pe jucătorul Petrolului în afara careului. Prima oară Sorin Corpodean a dictat fault de la locul unde a crezut el că s-a produs faultul și apoi s-a îndreptat către punctul de la 11 metri, dintr-o dată. Nici vorbă de penalty!”, a declarat Forminte la pauza partidei cu Petrolul Ploiesti, la intrarea in tunelul care duce la vestiare.
Căpitanul Ceahlăului își dorea înainte de meci victoria: „Suntem obligați, din toate punctele de vedere, să tranșăm victoria de partea noastră. Numai așa putem reînoda șirul meciurilor bune, cu rezultate victorioase, cu care ne-am obișnuit conducerea, suporterii și simpatizanții. Sunt jucători care joacă la Petrolul, împreună, de mult timp. Drept dovadă îl reprezintă interesul multor altor echipe pentru jucătorii petroliști”.
De partea cealaltă, antrenorul Eusebiu Tudor crede că Sorin Corpodean a procedat corect acordând penalty.
„Din locul în care am văzut faza, a fost penalty. Cred că Sorin Corpodean a procedat corect”, a declarat antrenorul ploieștenilor.
Pentru Ceahlăul, urmează două săptamâni de pauză, deoarece săptamâna viitoare formația pietreană va sta.
Articol scris de Cristi Soroceanu