Noutate la Petrolul înaintea meciului cu Farul. Jucătorul achiziționat în iarnă și care acum prinde lotul, deși era anunțat ca indisponibil tot sezonul

Marius ANGHEL 03 May. 2019, 17:02 Campionat

Gheorghe Mulțescu are o noutate în lotul pe care se va baza pentru meciul de sâmbătă, de la Constanța, cu SSC Farul. Chiar dacă, inițial, fusese anunțat ca indisponibil pentru tot sezonul, după ce la scurt timp de la împrumutul de la Viitorul s-a accidentat și a fost operat, mijlocașul Alexandru Stoica și-a revenit miraculos și acum e apt de joc.

Petrolul a ajuns de astăzi la Constanța, iar mâine, de la ora 15:30, joacă împotriva Farului, un meci foarte important pentru ambele echipe. Gazdele luptă pentru evitarea retrogradării, în timp ce oaspeții încă mai au șanse matematice la promovare și vor să facă tot ce ține de ei în aceste ultimele șase etape rămase de disputat din acest sezon.

Din lotul deplasat de ploieșteni la Constanța nu fac parte Alexandru Țigănașu, Nini Popescu și Edgar Malakyan. În schimb, revin Dan Bucșa și Alexandru Șaim Tudor, ambii după ce și-au ispășit suspendările în etapa trecută. Noutate este și Alexandru Stoica (foto, pe când juca la Dunărea Călărași). Mijlocașul de 21 de ani adus în iarnă de la Viitorul a suferit o intervenție chirurgicală la genunchi chiar înaintea reluării campionatului, iar acum este refăcut complet și, după ce s-a antrenat normal în ultima perioadă, a prins, în premieră, lotul lărgit.

Înaintea desfășurării etapei a 33-a, SSC Farul se află pe locul 11, cu 39 de puncte, cu patru mai mult decât ultima echipă aflată pe pozițiile retrogradabile, în timp ce Petrolul se situează pe 5, cu 62 de punce, la patru puncte în spatele celor de la „U” Cluj, aflați de poziția de participare la barajul pentru promovare.

În meciul tur, Petrolul a câștigat greu meciul de la Ploiești cu SSC Farul, cu 2-1. Marius Tudorică (20) a deschis scorul pentru constănțeni, în timp ce Laurențiu Marinescu (25) și Sergiu Arnăutu (58 – pen.) au marcat pentru prahoveni.

Partida de mâine va fi arbitrată de o brigadă din București, condusă de Andrei Florin Chivulete și în care asistenți sunt Vlad Bârleanu și Bogdan Velicu. Rezervă este Bogdan Ionuț Anghelinei (Galați), iar observatori au fost delegați Liviu Ciubotariu (Galați) și Adrian Petre (Buzău).

Marius ANGHEL 03 May. 2019, 17:02 Campionat
Pe aceeași temă