Nohai, pedepsit pentru eliminarea cu UTA!

Marius ANGHEL 14 Mar. 2013, 14:31 Campionat
Nohai,** pedepsit pentru eliminarea cu UTA!

Eșecul lui ACS Poli la Arad nu a rămas fără urmări. Florin Nohai, care și-a lăsat echipa în zece oameni cu UTA, va suporta consecințele și nu ar putea fi singurul pedepsit. Pe lângă suspendarea de o etapă de la jocurile din campionat, fundașul dreapta a fost amendat conform Regulamentului de Ordine Interioară al clubului.

„Nu sunt mulțumit de atitudinea câtorva jucători experimentați. Există Regulament de Ordine Interioară care se va aplica”, spunea Valentin Velcea după UTA – ACS Poli (1-0).

În această săptămână au venit și primele măsuri în acest sens. Nohai va suporta consecințele faptului că și-a lăsat echipa în inferioritate. Fostul nemțean l-a faultat inutil pe Neagu de la gazde la doar două minute de la deschiderea scorului și a văzut al doilea cartonaș galben. Era minutul 54 și șansele unei reveniri a lui ACS Poli în joc scădeau drastic.

„Cei care au greșit vor fi penalizați. Nohai trebuie să plătească amendă. Există și alți jucători pasibili dar încă nu am discutat”, ne-a spus tehnicianul lui ACS Poli.

Valentin Velcea nu a vrut să se refere la cine ar mai putea fi pedepsit după eșecul cu UTA. Printre ceilalți jucători cu experiență care s-au aflat pe teren la Arad se numără Ovidiu Petre, Adrian Poparadu, Marko Marovic sau Mihai Dina, însă e greu de crezut că evoluția lor pe „von Neumann” ar intra sub incidența unei prevederi din ROI-ul lui ACS Poli.

Articol scris de Cornel BIHOLARI (BanatSport)

Foto: Sebastian TĂ‚TARU

Marius ANGHEL 14 Mar. 2013, 14:31 Campionat
Pe aceeași temă