Niculescu: „Mergem la Pâncota să câștigăm”

Mihai Andries, Silviu MIHAI 26 Mar. 2015, 17:00 Campionat
Niculescu:**

Înainte de meciul de sâmbătă, de la Pâncota, cu Șoimii, antrenorul Mioveniului speră ca elevii săi să spargă gheața și să obțină prima victorie din această parte a sezonului.

„Ne așteaptă un meci foarte dificil, cu o echipă în luptă pentru evitarea retrogradării. Au schimbat antrenorul de curând și au adus un tehnician cu mare experiență în fotbal, care cunoaște foarte bine echipa noastră. Și de-asta este foarte foarte dificil acest joc… Dar, noi mergem să câștigăm acest meci și să reușim odată să spargem gheața în acest retur, pentru că avem mare nevoie să începem cu un moral bun play-off-ul. Nu contează și nu trebuie să se gândească cineva că adversara noastră este ultima în clasament. Toate echipele care au luat puncte și au câștigat pe acest teren au făcut-o foarte greu. Terenul nu este nici foarte bun… dar pe noi ne interesează doar ceea ce facem noi. Și acum trebuie să facem cum am făcut în tur, să jucăm cu multă determinare și cu atitudine. Chiar dacă nu am avut un început de sezon foarte bun, atmosfera este bună în continuare în lot. Ne-a prins bine și această pauză, reușind să căpătăm un moral bun în această perioadă. Era normal să fie puțină apăsare din cauza rezultatelor care nu au fost tocmai cele așteptate. Am încredere mare că echipa va redeveni ce a fost și în tur… am mari speranțe în acest sens” a declarat Caludiu Niculescu.

Sursa: CS Mioveni

Mihai Andries, Silviu MIHAI 26 Mar. 2015, 17:00 Campionat
Pe aceeași temă