ASU Politehnica a câștigat categoric, cu 3-0, partida cu Campionii FC Argeș, desfășurată sâmbătă, la Timișoara, în etapta a 10-a a Ligii 2, iar Mugur Gușatu a fost, firește, fericit pentru primul succes acasă pe banca bănățenilor. Totuși, fostul atacant al lui Poli din anii ’90 a spus că și după ce l-a bătut pe Nicolae Dică a luat antinevralgic, deoarece, după fiecare joc, resimte dureri de cap. Despre marcatorul Artiom Zabun, care a înscris chiar la debut, Gușatu a povestit că nici directorul sportiv Marius Cociu nu l-a mai recunoscut, deoarece a revenit din Republica Moldova cu părul oxigenat.
Mugur Gușatu: „De atitudine n-are rost să vorbim, suntem la superlativ”
Mugur Gușatu spune că echipa i-a respectat cu strictețe indicațiile tactice la meciul alb-violet cu Argeșul. „A fost un meci foarte greu, presiune foarte mare. Eu zic că a fost mai mult pe echipa adversă, pentru că ei au venit ca o pretendentă la promovare. Cu jucători valoroși. Mă așteptam la acest lucru, dar băieții mei au avut o reacție, cred eu, pozitivă și foarte corectă vizavi de fotbal. Tot ceea ce am discutat înainte de meci, la pregătirea jocului, a fost respectat de toată lumea. Mă bucur că am marcat. De atitudine n-are rost să vorbim, suntem la superlativ. Eu cred că suntem pe un drum bun, să speărm că o ținem tot așa”, a precizat tehnicianul lui Poli după primul meci în acest sezon de pe teren propriu în care echipa a marcat și a câștigat.
Față de startul de sezon, când echipa avea un joc de neprivit, acum ASU Poli reușește să aibă un joc și mai plăcut ochiului. „Depinde și de jucătorii care evoluează. Astăzi, din punctul meu de vedere, nu am jucat cu mingea joc mai mult decât în alte dăți. Pornind de la faptul că am avut un portar, Contra, care are reale calități, cu un joc de picior și de construcție de inițiere a jocului mult mai greoi decât al lui Murariu. Au fost momente și momente. Momente când a trebuit să jucăm cu minge lungă, momente când a trebuit să ieșim cu inițiere a jocului de la portar. Băieții au ales momentul prielnic, ce le-a cerut jocul și faza respectivă”, a comentat Gușatu, întrebat despre schimbarea de „stil”.
Antinevralgic după fiecare meci!
Gușatu a povestit că, după fiecare meci, ia pastile împotriva durerii de cap. „După fiecare meci, așa îmi este mie. Trăiesc altfel meciurile. Nu că mi-a fost rău. Cred că datorită țipetelor, nu știu, creează presiune”, a explicat Gușatu.
„Eu mă bucur că lumea e fericită și sper să o ținem tot așa. Cu toate că vor veni și meciuri mai grele, și înfrângeri. Trebuie să știm să trecem peste ele și să ne bucurăm atunci când e bine, să nu ne întristăm atât de tare atunci când pierdem”, a mai spus antrenorul Politehnicii.
Fundașul Ioan Mera, la primele goluri în acest sezon: „Toată lumea își punea întrebarea de ce Mera nu a dat gol”
Victoria cu argeșenii a adus și primele goluri marcate de Mera, cel care sezonul trecut a fost golgheterul echipei, cu șapte reușite. „Mă bucur pentru el, fiindcă era deja etapa a 10-a când toată lumea își punea întrebarea că Mera nu a dat gol. Eu mă bucur că a spart și el gheața. Speră să continue tot așa și să dea cât mai multe goluri”, a punctat Gușatu despre fundașul-golgheter.
Cum Călin Popescu se antrena cu naționala U19, Gușatul l-a titularizat pe Denis Radu, jucător U19, un fotbalist din talentata grupă de 2003 a clubului. „Am avut încredere în el, mă bucur că i-a ieșit jocul, că lumea l-a apladaut. Dar trebuie să fie serios în continuare, să muncească foarte mult, pentru că abia e la început de carieră și are foarte mult de arătat. În principiu, totul depinde numai de el pentru a avea succes în fotbal”, a spus antrenorul despre fotbalistul de banda dreapta.
Artiom Zabun n-a mai fost recunoscut la revenirea în România
Artiom Zabun, originar din regiunea autonomă Găgăuzia, din Moldova, a venit la ASU Poli de la reunirea echipei, de la finalul lunii iunie. Jucătorul a obținut foarte greu actele pentru a putea evolua la Timișoara, deoarece nu avea nici permis de ședere în România, pentru că este la prima evoluție în țara noastră.
Atacantul a fost plecat în Republica Moldova să își rezolve problema cu actele și s-a întors cu parul oxigent. Aparent, a fost cu noroc, deoarece a dat gol cum a fost trimis în teren. „Ieri a fost primul antrenament. Mă bucur pentru el că a marcat. Pentru un atacant contează foarte mult să marcheze în primul rând. Așa a venit din Moldova. Ne-am speriat și noi. Domnul director Cociu nu-l mai cunoștea. Chiar m-a întrebat dacă Zabun nu este aici. Și era chiar în față. A spus că atunci când a plecat nu era așa”, a povestit Gușatu despre Zabun.
Cu 12 puncte acumulate după zece meciuri, ASU Politehnica a urcat pe locul 12, fiind la egalitate cu Dunărea Călărași și CSM Reșița.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Emanuel Titus ILIEȘI și Leczki JOZSI / Mediafax foto