Moment stânjenitor pentru constănțeni la meciul cu CS Balotești. Jucătorii au ținut un minut de reculegere pentru un fost farist care nu murise de fapt

FC Farul s-a impus la scor vineri seară, la Constanța, scor 5-2, în fața echipei CS Balotești, în cadrul etapei a 12-a a Ligii 2. Nicorec, Pătulea și Chițu, ultimii de câte două ori, au punctat fără milă în poarta ilfovenilor, în timp ce Bâtfoi și Gojnea au înscris pentru echipa pregătită de Stelian Stancu. După acest succes, „marinarii” au făcut 20 de puncte și sunt la egalitate cu alte trei echipe (Dunărea Călărași, FC Academica Clinceni, Dacia Unirea Brăila), cea care stă cel mai bine la golaveraj (Dunărea Călărași) instalându-se pe locul secund în Seria I.

  • Înaintea meciului dintre Farul și CS Balotești a avut loc un eveniment stânjenitor pentru constănțeni. Momentul de reculegere de dinaintea jocului a fost dedicat victimelor de la clubul Colectiv, dar și unui fost angajat al clubului care nu murise!!!

 

Gache: „Am prin o zi bună și am etalat un fotbal frumos”

Antrenorul Farului, Constantin Gache, a lăudat jocul elevilor săi, însă i-a și taxat pentru momentele în care s-a relaxat. Acest crede că Farul poate să-și atingă obiectivul: promovarea.

„Victoria noastră este pe deplin meritată. Mă bucur că a venit și la capătul unui joc bun, pe care Farul îl poate face mereu. În această seară, spectatorii au avut ce vedea. În puținele momente în care nu ne-am aflat la cârma jocului, au răspuns și adversarii. Atacantul lor, Bâtfoi, a fost cam liber, și tot timpul primea mingea, însă acesta e fotbalul, apar și astfel de momente. Am prin o zi bună și am etalat un fotbal frumos. Băieții au jucat bine. Păcat că nu am legat acest succes de o victorie și la Berceni, în etapa trecută. Avem șanse reale să ne atingem obiectivul. Primul pas e să ajungem în play-off. Va veni pauza de iarnă, în care mai putem regla ceva. Problema rămâne nu neapărat numai la echipă”, a declarat, citat de ziuaconstanta.ro, Constantin Gache. Acesta l-a pierdut în meciul cu CS Balotești pe Ninel Corcoveanu, mijlocașul accidentându-se în startul jocului și fiind schimbat cu Tiberiu Bălan.

Stelian Stancu: „Jucătorii cu experiență ai Farului au făcut diferența”

De partea cealaltă, Stelian Stancu, antrenorul-jucător al ilfovenilor, spune că experiența jucătorilor de la Farul a făcut diferența în acest meci. Fostul stelist l-a completat pe Gache în privința subiectului promovării, declarând că prima șansă pentru a ajunge în Liga 1 o are Rapid. În opinia lui Stancu, Farul e abia a treia favorită, după FC Clinceni. „Jucătorii cu experiență ai Farului au făcut diferența. Au prins o zi deosebită. Noi nu ne-am ridicat la nivelul lor. Pe alocuri, am făcut un joc bun, dar ne-au costat greșelile individuale. Rapidul este principala favorită la promovare, am înțeles că și Clinceni și Farul își doresc acest lucru, dar constănțenii au oscilații. Noi avem ca obiectiv salvarea de la retrogradare, însă, după ultimele știri, nu știu cât se va mai juca pentru retrogradare. Bănuiesc că se vor lua măsuri împotriva echipelor acuzate de trucare de meciuri, dacă se va dovedi că e adevărat. E păcat că s-a ajuns la așa ceva. Fotbalul trebuie să se joace doar pe teren. De aceea iese lume în stradă. Dar aceasta e țara noastră”, a spus Stancu la conferința de presă.

Moment de reculegere pentru Jean Podaru, care nu murise de fapt!

În altă ordine de idei, înainte startului meciului de vineri dintre Farul și CS Balotești a avut loc și un moment stânjenitor. Minutul de reculegere pe care jucătorii celor două echipe l-au ținut a fost dedicat și lui Jean Podaru, fostul șofer al clubului constănțean.

De la stația de amplificare a arenei s-a cerut un moment de reculegere în memoria victimelor de la clubul Colectiv din București, dar și a fostului șofer al clubului, Jean Podaru (69 de ani), despre care spectatorii au fost anunțați că a murit. Potrivit ziarului local Ziua de Constanța, momentul de reculegere s-a ținut, după care, la scurt timp, un prieten de-al lui Jean Podaru a venit din tribună la cabina crainicului stadionului și a spus că fostul șofer al clubului nu e mort, trăiește!

Informația eronată privind decesul lui Podaru a fost corectată la pauza meciului, atunci când crainicul a făcut cuvenita rectificare, cu scuzele de rigoare. Cel care murise fusese de fapt un apropiat al fostului șofer al clubului Farul.

FARUL CONSTANȚA    5
CS BALOTEȘTI        2

Nicorec ’24, Pătulea ’26, ’33, S. Chițu ’55, ’90+1 – pen. / Bâtfoi ’28, Gojnea ’66

Gudea – Băjan, Șt. Rusu, D. Bratu, I. Barna – M. Ion (Țăranu ’87), Corcoveanu (T. Bălan ’18), Nicorec, Cristocea (cpt.)(Al. Grigoraș ’77) – Pătulea, S. Chițu
Rezerve neutilizate: I. Dinu – Meleandră, Al. Vieru, V. Suciu
Antrenor: Constantin Gache

Fulga – Lupașcu, Marciuc, Antoche, C-tin. Dedu – I. Sandu (cpt.), P. Ioniță (Buțică ’64), D. Popa (Vuk ’72), Gojnea – Cl. Herea (M. Florea ’59) – Bâtfoi
Rezerve neutilizate: Gregoriu – Otincilescu, N. Filip, Flămânzeanu
Antrenor: Stelian Stancu

Stadion: Farul (Constanța); Spectatori: 400; Arbitru: Florin Costin Dan (Chirnogi); Asistenți: Mihaiță Necula și Dragoș Baluna (ambii din București); Jucătorul meciului: Sorin Chițu.

Foto: Alexandru RAITA

Pe aceeași temă