Modificări în clasamentul Ligii 2! Șase echipe au urcat câte o poziție după ce Olimpia a fost penalizată cu patru puncte. Clubul sătmărean e aproape de desființare

Marius ANGHEL 01 Dec. 2017, 15:26 Campionat
Modificări în clasamentul Ligii 2! Șase echipe au urcat câte o poziție după ce Olimpia a fost penalizată cu patru puncte.** Clubul sătmărean e aproape de desființare

Clasamentul Ligii 2 a suferit o modificare importantă în această săptămână, înainte primei etape a returului, programată pe 2 și 3 decembrie. Pandurii Târgu Jiu a scăpat de locul retrogradabil pe care a încheiat turul, acum aflându-se deasupra liniei roșii. Mai mult, Metaloglobus, Dacia Unirea, Pandurii, Luceafărul Oradea, CS Balotești și Foresta Suceava au urcat fiecare câte o poziție în clasament. Totul a fost posibil după ce Olimpia Satu Mare s-a ales cu o penalizare de patru puncte în urma ultimei ședințe a Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal. Cu punctele în minus, Olimpia a căzut de pe locul 13 pe locul 19, penultimul, acum fiind la egalitate cu ultima clasată, Știința Miroslava (16 puncte).

Datoriile Olimpiei față de foștii jucători au adus clubul sătmărean la depunctări în clasament, la interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători și chiar în pericolul excluderii din campionat. Situația dramatică din punct de vedere financiar a Olimpiei a dus la neînchiderea litigiilor pe care le are cu mai mulți jucători și într-un final și la scăderi de puncte. Miercuri, membrii Comisiei de Disciplină au decis depunctarea echipei cu patru puncte din cauza proceselor cu Adrian Voicu și Iulian Anca Trip.

„Comisia în baza art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal a dispus sancționarea CS FC Olimpia 2010 Satu Mare cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar, scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 01.11.2017-15.11.2017.

Comisia a acordat termen în data de 06.12.2017, ora 15.00, dată la care clubul debitor să prezinte dovada plății față de creditorul Voicu Ionuț Adrian pentru a evita în continuare depunctarea”, este verdictul Comisiei de Disciplină și Etică a FRF în cazul litigiului Olimpiei cu Adrian Voicu, unul asemănător fiind dat și în cazul lui Iulian Daniel Anca Trip.

VEZI cum arată NOUL CLASAMENT al Ligii 2 după depunctarea Olimpiei

Situația financiară a clubului Olimpia este una dramatică. Consiliul Județean Satu Mare a anunțat că nu mai poate sprijini cu bani Olimpia în acest an, iar gruparea din Liga 2 are mari probleme în a organiza meciuri, a face deplasări și a le plăti actualilor jucători salariile. Pe lângă toate aceste urgențe, Olimpia are și ligitii la comisiile FRF, unele dintre ele, cele cu Anca Trip și Voicu, aducând acum și depunctări în clasament. Dacă nu și le va stinge repede, echipa sătmăreană riscă noi depunctări și, într-un final, excluderea din campionatul Ligii 2.

Vasile Bud, singura salvare a Olimpiei

Conferința de presă de miercuri seara, la care a participat o parte din stafful Olimpiei, președintele Istvan Merkli, antrenorul Zoltan Ritli, directorul sportiv Daniel Pașca, contabilul Cosmin Miclăuș și căpitanul Florin Mureșan, a arătat clar că clubul sătmărean este în agonie.

Singura salvare pentru Olimpia în acest moment ar fi implicarea serioasă a afaceristului Vasile Bud. Potrivit Informația zilei, sătmăreanul Bud și-a exprimat dorința de a finanța clubul din Liga 2, iar propunerea a fost ca, din punct de vedere juridic, firma sa să ia locul Olimpiei 2008 în parteneriatul cu Consiliul Local și Consiliul Județean. Iar cotizația celor două instituții să crească până la 5 milioane de lei. În acest condiții, Vasile Bud ar fi suportat datoriile de acum ale Olimpiei, circa 2,1 milioane lei. În plus, acesta s-ar fi obligat să repare stadionul să-l aducă la standardul Ligii 1. Și, important, să întărească echipa cu jucători de valoare, cu un obiectiv clar, promovarea în Liga 1. Cum discuțiile s-au blocat, șansele la Olimpia să nu ajungă la dispariție sunt mici în acest moment.

Sâmbătă, de la ora 11:00, Olimpia ar trebui să joace pe teren propriu meciul cu Metaloglobus București, în cadrul primei etape a returului. Echipa sătmăreană avea cu un punct peste cea din Capitală înainte de această depunctare. În ultima etapă din 2017, a 21-a, Olimpia ar trebui să se deplaseze la finalul săptămânii următoare la Clinceni, pentru meciul cu Academica, însă jocul este nesigur din cauza problemelor financiare ale grupării sătmărene.

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 01 Dec. 2017, 15:26 Campionat
Pe aceeași temă