Mobilizare exemplară

31 Aug. 2010, 13:29 Campionat
Mobilizare** exemplară

Concordia Chiajna a obținut o victorie in extremis sâmbătă pe
terenul formației Juventus București, după ce la pauză era condusă
de nou-promovată cu 2-0. Bogdan Argeș Vintilă, secundul
ilfovenilor, consideră că echipa a făcut un joc bun, fotbalul
prestat apropiindu-se de ceea ce se dorește la Chiajna, dar mai
trebuie lucrat la omogenizarea relațiilor de joc, golurile din
prima parte fiind primite în urma unui „scurt-circuit”.

„În prima repriză, am început mai greoi, a fost un
scurt-circuit de un minut și jumătate în care am luat două goluri,
dar apoi ne-am revenit și ne-am făcut jocul pe care dorim să-l
practicăm de-acum încolo. Un fotbal combinativ, avem jucători cu
experiență, jucători foarte buni. E adevărat, avem și mulți
jucători noi, mai avem de lucrat la omogenitatea echipei, dar
ușor-ușor vom crea o echipă foarte bună care să promoveze în prima
ligă. Schimbările efectuate la pauză au adus o îmbunătățire a
jocului nostru, dar cel mai important este că jucătorii s-au
mobilizat mai bine în partea a doua. Trică și Iencsi sunt jucători
cu o experiență foarte bogată, care se pot integra oriunde, la
orice oră, dar și contribuția celorlați jucători a contat mult la
jocul bun pe care l-am făcut, mai ales în a doua parte a
meciului”
, a spus Bogdan Argeș Vintilă.

Concordia a învins cu scorul de 3-2 în partida, din deplasare, cu
Juventus București, contând pentru prima etapă a ligii secunde,
după ce la pauză era condusă cu 2-0.

articol scris de Florin
ALBOIU

31 Aug. 2010, 13:29 Campionat
Pe aceeași temă