Miroslava caută prima victorie din acest sezon, cu Chindia. Ungureanu: „Sunt convins că vom sparge gheața. Suntem obligați să adunăm puncte”

Autori: Marius ANGHEL, Narcis Pohoață Publicat: 22 Aug. 2017, 11:08 Actualizat: 22 Aug. 2017, 11:09 Campionat

Fără victorie în Liga a 2-a în primele trei etapei, Știința Miroslava are posibilitatea să obțină primele puncte pe teren propriu, în Copou, miercuri, de la ora 18:00, cu Chindia Târgoviște.

Spre deosebire de moldoveni, formația din Dâmbovița a acumulat patru puncte în primele trei runde, după o remiză la Pandurii și un succes pe propriul teren cu ASU Poli Timișoara. Ieșenii, în schimb, au un singur punct la activ, după remiza nebună din Copou cu Brăila (4-4) și speră ca miercuri seară să bifeze prima victorie stagională.

Antrenorul Științei, Cristian Ungureanu, și-a încurajat elevii și le-a transmis că au valoare de Liga a 2-a, dar i-a avertizat că va trebui să elimine greșelile individuale pentru a putea obține puncte la acest nivel.

„Dacă în primele două-trei etape s-a putut vorbi despre acomodarea cu liga a doua, de acum încolo suntem obligați să adunăm puncte. Deja clasamentul s-a rupt. În prima parte sunt echipe care au adunat puncte, în ultima parte sunt cele cu câte un punct sau fără. Noi trebuie să ne depășim condiția în următoarele meciuri. Eu cred în jucătorii mei, important este să creadă și ei. Trebuie să-și dea seama că au valoare de liga a doua. În plus, nu trebuie să mai facă greșeli. Dacă la liga a treia mai greșeau și nu se vedea pe tabelă, aici fiecare greșeală este taxată, pentru că sunt adversari mai valoroși. Trebuie concentrare sută la sută, Am încredere că vom sparge gheața în meciul de miercuri”, a declarat antrenorul Cristi Ungureanu.

Nemulțumit de arbitrajul de la Pitești: „Poate că suntem prea mici!”

Deși de regulă nu vorbește despre arbitraje, Ungureanu consideră că în meciul de la Pitești, cu FC Argeș (scor 0-3), echipa sa a fost dezavantajată clar.

„Primele două goluri au fost marcate neregulamentar. Primul dintr-un ofsaid clar, al doilea dintr-un penalty inventat. La 0-2 a fost greu să mai revenim. Probabil suntem prea mici pentru o echipă așa mare cum este FC Argeș. Nu voiam să fim avantajați, dar nici dezavantajați. Vreau ca meciul să fie disputat pe teren, de către ambele echipe. A fost o doamnă arbitru la centru, poate că au fost emoțiile primului meci, se mai întâmplă. Nu i-am spus nimic la final, pentru că nu sunt omul care să critic arbitrii. Am fost mulțumit de jocul băieților, chiar nu am ce să le reproșez. Am avut multe ocazii. Mai îngrijorat decât faza defensivă sunt de atac, pentru că ne creăm foarte multe ocazii și nu reușim să marcăm”, a adăugat Ungureanu.

Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚

Autori: Marius ANGHEL, Narcis Pohoață Publicat: 22 Aug. 2017, 11:08 Actualizat: 22 Aug. 2017, 11:09 Campionat
Pe aceeași temă