Minerul Motru a rămas fără victorie în play-out și după meciul cu Olimpia Satu Mare. Meciul din etapa a V-a a play-out-ului Seriei a II-a s-a încheiat cu succesul la limită al oaspeților, scor 1-0.
Pe propriul teren, minerii s-au văzut conduși încă din minutul 8, când Florin Mureșan a fructificat cu capul lovitura de colț executată de Vlad Bujor. În minutul 22, juniorul Ionuț Schinteie putea egala, tot printr-o lovitură de cap, însă portarul Iulian Anca-Trip a fost la post. În finalul primei reprize, tânărul portar Daniel Popescu a respins șutul trimis de Vlad Bujor, de la 17 metri, din lovitură liberă.
Imediat după pauză, nou-intratul Rolan Stănescu a tras, din cădere, în picioarele portarului ardelean, iar, în minutul 68, gazdele au cerut penalty la intervenția întârziată asupra fundașului dreapta Claudiu Trașcă. La scurt timp, a fost introdus pe teren și juniorul republican George Gruia, care și-a făcut astfel debutul în eșalonul secund.
În prelungiri, Romario Rus a făcut un fault inutil la mijlocul terenului și a fost eliminat, pentru cumul de cartonașe galbene.
S-a încheiat 0-1, rezultat care consfințește și matematic retrogradarea Minerul Motru, echipă care părea condamnată încă de la încheierea sezonului regulat.
„O înfrângere la limită, care nu e relevantă, după aspectul jocului. Și așa eram noi nenorociți, a mai pus și arbitru bomboana pe colivă, cum se mai spune: am avut un penalti clar ca lumina zilei, dar nu ni l-a dat! Oricum nu mai conta pentru noi rezultatul, dar meritam să câștigăm. Nici măcar un egal nu m-ar fi mulțumit, după cum am jucat. Acum e târziu, dacă nu am reușit să facem jocuri bune când trebuia”, a spus Zahiu.
Oficialii clubului gorjean își fac deja planul pentru Liga a III-a și vor da mai mult credit juniorilor, în ultimele etape. „În ultimele meciuri voi mai promova câțiva juniori. După Schinteie, acum a venit rândul lui Gruia. Vor mai da șansă câtorva copii. Mai e și Tudoran, care a fost rezervă la mai multe meciuri. Trebuie să ne pregătim pentru liga a III-a și să formăm o echipă redutabilă în 2-3 ani”, a conchis antrenorul Motrului.
MINERUL MOTRU
OLIMPIA SATU MARE
0-1
Fl. Mureșan ”8
D. Popescu – Trașcă, Andrițoiu (Chirea ”41), Dicu (cpt.), Iclănzan, Schinteie – Hanu (R. Stănescu ”46), Șoo, Nicoloff (Gruia ”71), Stoenac – Fărcășanu
Antrenor: Gabriel Zahiu
Anca-Trip – D. Muntean, Fl. Mureșan, C. Ene, Iuhas (cpt.) – Gavrilescu, Villand, R. Rus, D. Lemac (Dragoș ”46) – Bujor (Roghină ”73), Al. Boștină (Feier ”58)
Antrenor: Tiberiu Csik
Eliminat: R. Rus ”90 (cumul de galbene)
Stadion: Minerul (Motru); Spectatori: 150
Arbitri: Flavius Roșu (Timișoara) – Casian Băla (Arad) și Andrei Nicolae (Timișoara).
Articol scris de Mircea OGLINDOIU