Mihalachi: „S-ar părea că nu va mai retrograda nicio echipă din Liga 2”

Marius ANGHEL 17 Nov. 2014, 18:51 Campionat
Mihalachi:**

Prezent la conferința de presă de la finalul meciul cu Rapid CFR Suceava, scor 0-0, patronul echipei FCM Dorohoi, Victor Mihalachi, a declarat că îi dă credit în continuare lui Vespazian Colban și jucătorilor, chiar dacă sunt pe ultimul loc în Seria I a Ligii 2. Omul de afaceri s-a declarat optimist în privința salvării de la retrogradare.

„Îmi pare rău că echipa noastră n-a câștigat astăzi, după un meci bun. Am jucat cu multă dăruire, însă n-am avut puțin noroc. Trebuie însă să nu uităm că am luam echipa din Liga 4 și am dus-o în Liga 2 și vă anunț că o să dau în continuare credit actualilor antrenori și jucători.

În iarnă o să încercăm să ne întărim, însă cu jucători din zona Moldovei, deoarece cei de la București sunt scumpi și nu vin până la noi. Chiar dacă nu vom reuși să ne menținem în Liga 2, o luăm de la capăt și vom reveni aici, însă am auzit că s-ar părea că nu va mai retrograda nicio echipă din Liga 2.

Îi rog pe oamenii din Dorohoi să nu uite că fotbalul e singurul sport care face imagine orașului. Deși suntem pe ultimul loc, într-o țară civilizată nu-i așa o rușine. Deocamdată n-am făcut o strategie pentru retur, deoarece mai aveam acum trei meciuri de jucat”, a spus Victor Mihalachi, citat de botosaneni.ro.

FCM Dorohoi se află pe locul 12 în clasamentul Seriei I, la egalitate cu CS Balotești, care are un colaveraj mai bun.

Foto: Andrei BIRTA (Dorohoi News)

Marius ANGHEL 17 Nov. 2014, 18:51 Campionat
Pe aceeași temă