Meci nebun în Copou! Știința Miroslava a obținut primul punct în liga a II-a după 4-4 cu Dacia Unirea Brăila

Autori: Narcis POHOAȚĂ, Valentin Nastaila Publicat: 12 Aug. 2017, 12:21 Actualizat: 17 Aug. 2017, 00:09 Campionat

Știința Miroslava și Dacia Unirea Brăila au obținut, vineri seară, în Copou, primele puncte în acest sezon, la capătul unui meci nebun, cu opt goluri. După 90 de minute foarte spectaculoase, cu dese răsturnări de scor, Șiința și Dacia Brăila au încheiat la egalitate, scor 4-4 (2-2), ieșenii reușind astfel primul punct din istoria clubului în al doilea eșalon.

Gazdele au deschis repede scorul, prin Alex Marin, în minutul 3, dar Brăila a întors rezultatul în doar două minute. Roșu a egalat din penalty, în minutul 19, iar un minut mai târziu Roșoagă și-a adus echipa în avantaj, cu un șut la colțul lung, după ce l-a întors pe Tăcuțanu la marginea careului, în lateral dreapta. În minutul 29, arbitrii au anulat un gol marcat de brăileanul Bucur, iar un minut mai târziu Tăcuțanu a restabilit egaltatea dintr-un penalty scos de Căinari. Acesta din urmă și-a dislocat umărul la faza penalty-ului și a fost înlocuit. În minutul 32, Știința l-a pierdut și pe Corban, acesta fiind înlocuit după ce a leșinat pe teren, din cauza căldurii. Jucătorul ieșean a fost transportat la ambulanță, unde i s-a administrat oxigen pentru a-și reveni.Repriza a doua a curs după același scenariu nebun. Știința a marcat prima, prin Chindriș (57), cu o lovitură de cap, dar Brăila a restabilit egalitatea prin Bucur, în minutul 62. Finalul meciului a fost în aceeași notă, o nebunie totală. Mai întâi Brăila a trecut în avantaj, prin golul lui Cubleșan, în minutul 88, lob frumos peste Avram, pentru ca Miroslava să egaleze în minutul 90+3, prin Tăcuțanu, care a transformat un nou penalty obținut de Viorică.

Ambele formații își trec în cont primele puncte în acest sezon după acest 4-4 nebun, dar tehnicienii trebuie să remedieze rapid problemele în defensivă pentru a nu mai avea parte în următoarele meciuri de astfel de „thriller-uri”.

La meci au asistat aproximativ 700 de spectatori.

Știința Miroslava – Dacia Unirea Brăila 4-4 (2-2)
Marin (3), Tăcuțanu (30, 90+3, ambele din penalty), Andr. Chindriș (57) – C. Roșu (19, penalty), Roșoagă (20), Ol. Bucur (62), Cubleșan (88)

Știința: Avram – Cerneuțanu, Mateciuc, Tăcuțanu, Maxim – Chindriș, Căinari (30 Izmană), Ed. Sandu (58 Asăvoaei) – Corban (45 Viorică), Marin, Taciuc. Antrenor: Cristian Ungureau
Dacia Brăila: Logofătu – Mihai, Ivan, Lazăr, Niță (70 Oprea) – Stănciulescu, Covaciu (59 Iosofache), Cubleșan – Bucur, Roșu, Roșoagă (81 Ciucureanu). Antrenor: Alin Pânzaru

Cartonașe galbene: Avram – Lazăr (2), Covaciu, Bucur, Roșu.
Cartonaș roșu: Lazăr (min. 90+3).
Arbitri: Paul Unimătan, Adrian Mărginean, Petrică Câmpeanu.

Articol publicat de Narcis Pohoață
Sursa foto: sportmoldova.ro

Autori: Narcis POHOAȚĂ, Valentin Nastaila Publicat: 12 Aug. 2017, 12:21 Actualizat: 17 Aug. 2017, 00:09 Campionat
Pe aceeași temă