Meci cu de toate la Brăila! Dacia Unirea a întrecut Dunărea într-un joc cu penalty-uri și eliminări

Marius ANGHEL 05 Dec. 2016, 10:35 Campionat
Meci cu de toate la Brăila!** Dacia Unirea a întrecut Dunărea într-un joc cu penalty-uri și eliminări

După trei înfrângeri consecutive, Dacia Unirea a reușit să obțină prima victorie, 2-1, în partida cu Dunărea Călărași în prima etapă a returului Ligii 2. Meciul desfășurat sâmbătă, la Brăila, a avut două părți distincte, iar arbitrul constănțean Eduard Ioniță a acordat ușor două penalty-uri. Ambele formații au încheiat partida în inferioritate numerică Petre (52), de la oaspeți, și Ghiocel (64), de la gazde, fiind trimiși la cabine după ce li s-a acordat cel de-al doilea cartonaș galben.

Echipa brăileană a irosit prima situație de poartă încă din minutul 4, prin Ivan: cu noroc mingea a ajuns la Neagu, însă nici acesta nu a reușit să marcheze. Petean și-a încercat și el șansa în minutul 13, însă la faza imediat următoare Roșoagă a pătruns în careu și după un duel cu un adversar arbitrul Eduard Ioniță a arătat punctul cu var. Cosmin Neagu a marcat și Dacia Unirea conducea cu 1-0. Dunărea Călărași a preluat inițiativa pentru câteva minute, însă Kanda (23) și Balint (26) nu au reușit să restabilească egalitatea.

Elevii lui Alin Pânzaru au reluat asaltul asupra careului advers și au fost la un pas de 2-0, în minutul 27, după o centrare a lui Roșoagă și o reluare cu capul a lui Neagu. Trei minute mai târziu, Ghiocel l-a văzut ieșit din poartă pe Lungu și a șutat de la aproximativ 60 de metri însă, cu prețul unei accidentări grave, portarul oaspeților a reușit să devieze mingea și să evite golul. După această fază Lungu a fost transportat cu ambulanța la spital.

Cel mai bun jucător de pe teren, Roșoagă a marcat un gol senzațional de la marginea careului în minutul 38, iar Dacia Unirea conducea la pauză cu 2-0.

Brăilenii preocupați de conservarea avantajului de două goluri

În repriza a doua, echipa gazdă a fost preocupată doar de consevarea avantajului, iar în aceste condiții oaspeții au fost încurajați să atace. Dunărea Călărași a reușit să înscrie destul de repede, însă golul oaspeților a fost anulat pe motiv de ofsaid. La 12 minute de la reluare echipa vizitatoare a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Petre, însă cu toate acestea a continuat să dicteze ritmul jocului, iar Șandru (60) a fost la un pas de a reduce din diferență. În minutul 64, a fost eliminat și Ghiocel, astfel că s-a refăcut echilibrul numeric în teren.

Fostul jucător al Daciei Unirea, Ciocâlteu a fost la un pas de gol în minutul 64, însă tot el a marcat din penalty în minutul 76 și a stabilit scorul final al partidei, 2-1 pentru echipa brăileană.

În finalul meciului, Olaru a respins mingea șutată de Kanda, iar Dacia Unirea a obținut o victorie meritată și a urcat pe locul al 11-lea în clasament, urmând ca în ultima etapă care se va mai disputa în acest an să joace la Unirea Tărlungeni. În schimb, Dunărea a rămas cu 20 de puncte, e pe locul 13, iar în ultima etapă din 2016 joacă acasă cu Metalul Reșița.

DACIA UNIREA BRĂ‚ILA – DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI   2-1
C. Neagu 15′ – pen., Roșoagă 38′ / Ciocâlteu 78′ – pen.

Olaru – Gab. Niță, L. Ivan (cpt.), Ghiocel, Stănciulescu – Roșoagă, Rz. Adăscăliței (Olenic 83′), Petean (C. Roșu 65′), C. Neagu (Iosofache 90′) – Al. Muscă, Pușcașu
Rezerve neutilizate: Cr. Mitrea – Calu, M. Enciu, D. Oprea
Antrenor: Alin Pânzaru
Eliminat: Ghiocel 63′ (cumul de cartonașe galbene)

C. Lungu (cpt.)(Gab. Popa 35′) – Țenea (Bg. Danciu 68′), Ibrian, Sil. Matei, Șandru – V. Petre, Preoteasa (Licu 46′) – P. Radu, Kanda, Ciocâlteu – Val. Balint
Rezerve neutilizate: E. Dat, Zivanovic, Gab. Toma, Șt. Nedelcu
Antrenor: Adrian Mihalcea
Eliminat: V. Petre 52′ (cumul de cartonașe galbene)

Articol scris de Costel FILIP

Marius ANGHEL 05 Dec. 2016, 10:35 Campionat
Pe aceeași temă