Omul cu care Oțelul Galați a câștigat titlul de campioană a României dă târcoale UTA-ei, cea mai titrată echipă din provincie. Marius Stan și asociatul său, Marian Costea, au avut, miercuri, întâlniri peste întâlniri, cu primarul Gheorghe Falcă, conducerea Centrului Cultural Municipal, șefii brandului numărul unu al orașului Arad, iar la orele serii s-a văzut și cu liderii Suporter Club UTA. Cunoscutul om de fotbal a ținut în permanență legătura și cu antrenorul Ionuț Popa, împreună cu care a și vizitat puținele baze sportive din oraș. Toate cu scopul de a prelua o funcție executivă la club, având în spate și oameni de afaceri străini, posibil chiar un fond de investiții.
Din informațiile SportArad, Stan le-a făcut o impresie bună tuturor celor cu care a discutat, inclusiv celor câțiva fani ai „roș-albilor” în numele cărora a vorbit mai ales Daniel Proca. Față ceilalți așa-ziși investitori care s-au perindat pe la Arad, fostul fundaș central născut la Hunedoara, care a împlinit chiar miercuri 61 de ani, a fost cât se poate de realist, nu a făcut promisiuni, ci pur și simplu și-a expus planul său pentru punerea Campioanei Provinciei pe făgașul dorit de susținătorii ei. Însă, la rândul său, cântărește și acum minusurile și plusurile preluării destinelor utiste împreună cu partenerii săi și va mai avea și alte discuții și tatonări până la finalul acestei săptămâni.
„Vă spun de la început că există un potențial formidabil la UTA. Averea cea mai mare este trecutul, cele șase titluri cu care te poți mândri. Din întâlnirea cu suporterii am văzut că pasiunea este nebună la Arad. Personal, UTA mă provoacă enorm din punct de vedere profesional. La CV-ul pe care-l am, cu promovări cu Vaslui din Liga a 3-a, cu Rocar din Liga a 2-a, după acel baraj de Alba Iulia de tristă amintire pentru arădeni, apoi cu Iași și perioada de glorie de la Galați, cu performanța enormă de a câștiga campionatul, aș dori să adaug un rezultat mare și cu UTA. Aș vrea foarte mult ca și Aradul ultimilor 40-50 de ani să guste măcar o dată din acea cupă a fericirii. Am pe telefon înregistrarea cu festivitatea de premiere după titlul luat la Galați și mă uit aproape zilnic la ea. Acele imagini îmi dau încredere și speranță că pot repeta acea performanță cu o altă echipă, am această dorință”, au fost primele concluzii ale lui Marius Stan, spune într-un interviu acordat pentru Sport Arad, după două zile de discuții la Arad despre preluarea clubului.
Fostul primar al Galațiului a vorbit și despre întâlnirea cu șefii clubului arădean și a precizar că și-ar dori ca Alexandru Meszar că continue la UTA. „Conducerea a fost cooperantă și, oricum, nu se pune problema să luăm locul cuiva. Noi trebuie să venim cu un plus, un plus de valoare, nu să demolăm. Eu am știut să-mi apropii oamenii, mai ales că nimeni nu este perfect. Trebuie să luăm de la fiecare ce are mai bun și să-l punem în slujba clubului. Domnul Meszar este o persoană de caracter, un om jos-pălăria. El chiar vrea să renunțe de tot, dar eu nu aș vrea să plece de la UTA. Știe exact cum merg lucrurile la Arad, ar întreține perfect relația cu autoritățile locale, este foarte priceput la întocmirea proiectelor, ar fi o pierdere imensă pentru club”, a spus Marius Stan.
„Aș dori să iau legătura personal cu oamenii de afaceri arădeni care au finanțat-o de-a lungul timpului pe UTA”
Dacă va reuși să se implice la UTA, Stan a vorbit despre planurile sale pentru a atrage fonduri private. „Perioada romantică a trecut, cine vine să investească în fotbal, vrea să știe exact în ce-și bagă banii. Acea persoană sau societate comercială trebuie să pună totul într-o balanță corectă, onestă, pentru avantaje de ambele părți. Îi cunosc pe investitorii care de-a lungul timpului au finanțat-o pe UTA, pe domnii Țucudean, Bara sau Sandu Ion. E bine să știi de ce au plecat, pentru a nu repeta greșelile trecutului. Oricum, aș dori să iau legătura personal cu oamenii de afaceri arădeni mai sus pomeniți. În urmă cu un an de zile, mai precis în toamnă, am discutat puțin altfel, fiindcă UTA era încă în lupta pentru promovare. Acum, situația este puțin diferită, trebuie să le explicăm ce este exact astăzi la Arad și să așteptăm decizia lor. Eu cred că dacă flacăra pasiunii va fi reaprinsă la Arad, clubul deja începe să fie atractiv. Nu este poveste, o spun din experiență, această parte de Ardeal are o altă cultură fotbalistică față de restul țării. De exemplu, ardelenii, arădenii știu că trebuie să plătească un bilet, un abonament pentru a asista la spectacolul sportiv, în alte zone ale țării se intră și acum gratuit la meciuri. Contează și acești bani ca o sursă financiară, cele 12.500 de locuri de pe „Francisc Neuman”, plus materialele promoționale, pot rotunji și bugetul”, a spus fostul președintele al campioanei Oțelul.
UTA a încheiat sezonul de Liga 2 pe locul 12, cu doar 47 de puncte acumulate în 38 de jocuri.
Sursa: Sport Arad