Adrian Falub negociază revenirea la „U” Cluj. Antrenorul dat afară în sezonul trecut e aproape de reîntoarcerea la clubul său de suflet. Reacția sa

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 04 Sep. 2019, 11:58 Actualizat: 04 Sep. 2019, 12:05 Campionat

Universitatea Cluj s-a despărțit la începutul acestei săptămâni de antrenorul Cristian Dulca (46 de ani) și e aproape să își numească un nou antrenor. Echipa care are ca obiectiv promovarea și care după cinci etape e pe loc retrogradabil e în discuții cu Adrian Falub (48 de ani), tehnician care ultima dată a antrenat-o pe Concordia Chiajna, în Liga 1, iar alterior formației ilfovene a pregătit-o chiar pe „U” Cluj.

Falub a confirmat pentru Liga2.ProSport.ro negocierile pentru revenirea pe banca Universității, însă spune că, deocamdată, nu s-a ajuns la un acord. „Sunt niște discuții. Vom vedea, nu știu să vă spun acum. Am avut niște discuții cu cei de la „U” Cluj, dar nu pot să spun în ce stadiu sunt. Vom vedea dacă ajungem sau nu la un acord”, a spus Adrian Falub, care a mai antrenat echipa clujeană de trei ori, între 2006-2007, în 2015 și în 2017-2018.

Adrian Falub a preluat actuala „U” Cluj în septembrie 2017, când echipa era în Liga 3. A promovat-o în eșalonul secund, iar ediția trecută a Ligii 2 a mai stat pe bancă 13 etape. Deși „studenții” aveau o serie de șapte partide consecutive fără înfrângere și obținuseră și calificarea în optimile Cupei Românei, Falub a fost îndepărtat de pe banca tehnică de antrenorul Ioan Ovidiu Sabău. În locul său a fost numit interimar Mircea Cojocaru, iar apoi a fost adus Bogdan Lobonț. Dulca a fost instalat în funcție la începutul actualului sezon, după ce echipa a ratat promovarea după ce a desfășurat barajul cu FC Hermannstadt.

Bogdan Andone și Ionel Ganea sunt alți doi jucători pe care „U” Cluj i-a ofertat pentru a veni ca antrenor.

Falub, după despărțirea de „U” Cluj: „M-am simțit un pic trădat. Cred că Sabău nu a vrut să mai continue cu mine. Nu mi-a reproșat nimic”

La puțin timp după despărțirea de „U” Cluj, Adrian Falub spunea la ProSport LIVE cum nu știe de ce a fost îndepărtat de la echipă. „N-am plecat, a renunțat „U” Cluj la mine. Din ce mi s-a spus mie, s-a renunțat din motive estetice, că nu am arătat bine. În rest, nu mi s-a reproșat nimic. Aveam șapte meciuri fără înfrângere, echipa începea să joace și eram convins că o să vină și rezultatele, pentru că știam de la început lucrurile cum trebuiau să vină. A doua parte a campionatului era imposibil să nu fie bună pentru noi. Am început un campionat cu niște jucători pe care i-am avut în Liga a 4-a și a 3-a și cu niște jucători pe care i-am adus din prima ligă. Atunci, în primele meciuri, era normal să se întâmple asta. Când joci doi ani în Liga a 4-a și câștigi cu 7, 8-0, deja, mental, când întâlnești niște echipe cât de cât pregătite, care îți opun rezistență, deja lucrurile se schimbă. Ei au venit din prima ligă, deja aveau impresia că vin într-o ligă inferioară și se vor distra puțin. Și atunci era începutul campionatului. Mi-am asumat riscul ăsta, am pus un pic de presiune poate prea mare și suplimentară pe ei și știam că în partea a doua vor veni și rezultatele”, a spus Falub.

Falub regreta despărțirea de „U” și spune că se simte trădat de modul în care Ioan Ovidiu Sabău a decis să renunțe la serviciile sale, într-un moment în care echipa avea șapte rezultate pozitive consecutive. Antrenorul nu înțelege decizia, mai ales că s-a continuat apoi cu aceleași idei pe care le-a avut stafful său. „La mine s-a renunțat. M-am simțit un pic trădat, mai ales că au continuat cu un antrenor care era metodistul nostru și care a dus mai departe exact ideile pe care le-am avut noi și le-a pus în practică. Adică, până la urmă, cred că e și munca noastră acolo. Nu cred că s-a încercat aducerea unui alt antrenor, pentru că așa aveau pregătit planul. Cred că, nu știu, Sabău nu a vrut să mai continue cu mine. Nu știu din ce motive, cred că estetice. În rest nu mi-a reproșat nimic, pentru că l-am întrebat, dar… asta e viața”, a mai spus Falub la ProSport LIVE.

Cu unul dintre cele mai mari bugete din Liga 2 și cu pretenții de promovare, „U” Cluj este în acest moment pe locul 17 în clasament, retrogradabil. Următorul meci, cu UTA, pe care ar fi trebuit să-l joace vineri, la Târgu Mureș, și l-a amânat, profitând de faptul că are doi jucători convocați la echipele naționale. Astfel, următorul joc oficial al lui „U” va fi peste două săptămâni, în deplasare la Dunărea Călărași. Până atunci însă, „U” Cluj joacă în turul 4 al Cupei României, în deplasare la CSC Sânmartin, echipă din Liga 3.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Leczki JOZSI / Mediafax foto

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 04 Sep. 2019, 11:58 Actualizat: 04 Sep. 2019, 12:05 Campionat
Pe aceeași temă