Tehnicianul Gloriei Bistrița, Nicolae Manea apreciază că timișorenii au un lot mai bun decât al lui și e mulțumit de felul în care jucătorii săi s-au comportat pe „Dan Păltinișanu”. De asemenea acesta spune că ar fi regretabil ca Poli să nu poată reveni în Liga I.
„Poli are un lot mai valoros și echilibrat decât Gloria. Am pregătit bine acest joc, am reușit să le punem probleme. Când s-a rupt echilibrul numeric, au dominat, ne-au egalat, puteau să și câștige. Felicit jucătorii pentru efortul extraordinar, rezultat bun, cu o echipă foarte bună. Nu avem cum să ne batem cu Poli Timișoara. Contează promovarea. Și voi, și eu aud tot felul de zvonuri, e păcat dacă această echipă (n. r. Poli) nu poate să promoveze”, a declarat Nicolae Manea.
„Le-am spus jucătorilor că timișorenii sunt oameni care apreciază fotbalul. Pentru mine a fost greu pentru că am doar 18 jucători pe care m-am bazat și în tur, plus ce am reușit să mai aduc. Nici noi nu avem o situație financiară foarte bună. Din discuțiile pe care le-am purtat am înțeles că nu mai sunt probleme cu licența. Suntem aproape de promovare”, a adăugat antrenorul lui Gloria.
Bistrițenii rămân pe primul loc în Seria 2 după egalul obținut la Timișoara, scor 1-1.
Articol scris de Cornel BIHOLARI
Foto: Istvan SZASZ