Atacantul Universității Cluj, Gabriel Machado crede că echipa sa
va câștiga la două goluri diferență, prin reușitele lui Lemnaru și
Acosta, partida de sâmbătă, împotriva celor de la FC Bihor. Jocul
va conta pentru etapa XX a seriei Vest din Liga a II-a și va fi
transmis în direct de sport.ro, de la ora 11.00.
Jucătorul brazilian se află în recuperare după accidentarea
suferită în luna ianuarie, într-un amical cu FC Silvania. în
confruntarea cu orădenii, el își va încuraja coechipierii din
tribună, pe care îi vede învingători.
„Mi-aș fi dorit și eu să joc, normal! Acum mă simt
bine, m-am recuperat, dar mai am de muncit ca să revin la forma
optimă. Voi fi la meci, îi voi încuraja pe băieți și cred că
rezultatul va fi 2-0 pentru noi, după golurile lui Lemnaru și
Acosta”, a spus Machado, potrivit site-ului oficial
al clubului.
El ar putea reveni pe terenul de joc abia peste două săptămâni,
când „Șepcile roșii” vor primi vizita bănățenilor de la Fortuna
Covaci.
„După Bihor voi putea juca următorul meci, sunt
convins de asta. Mi-e dor de fotbal, de un meci oficial. Vreau să
intru în teren și să înscriu goluri, asta este meseria mea. Nu
contează câte voi marca în retur, cel mai important este să
promovăm”, a încheiat atacantul.
Gabriel Machado a sosit la Universitatea Cluj în vara anului
trecut, din postura de jucător liber. Brazilianul este golgheterul
echipei, cu șapte reușite.
sursa: ziuadecj.ro