Fotbal cu pipeta. Acesta este noul mod în care se joacă în seria
a II-a, unde sâmbătă au avut loc doar trei partide, lucru
nemaiîntâlnit până acum. Cauza? Gravele probleme financiare și
convocările la loturile naționale de juniori.
Seria de vest a Ligii a II-a a debutat sâmbătă cu doar trei (!!)
meciuri. Cum s-a ajuns la această situație incredibilă? Să începem
cu începutul, adică vara anului trecut. Cu 24 de ore înainte de
startul campionatului, FRF anunță retrogradarea echipei ACU Arad ca
urmare a scandalului de corupție după meciul cu FC Bihor, din
sezonul trecut.
CFR Timișoara revine în Liga a II-a, în regim de urgență, dar din
etapa a XIII-a este exclusă din campionat după două neprogramări
pentru neplata datoriilor către foștii jucători. Rezultatele
timișorenilor au fost anulate și turul s-a încheiat cu 17
echipe.
Drobeta a cedat prima, urmează Jiul
Pauza de iarnă a însemnat pentru multe echipe o cursă
contracronometru pentru rezolvarea problemelor financiare în
vederea continuării activității și în retur. Prima „victimă” a fost
FC Drobeta, care a picat la mijloc în jocul de culise purtat pentru
aducerea Universității Craiova la Turnu Severin. S-au investit
câteva milioane în modernizarea stadionului din localitate, dar nu
s-au găsit câteva sute de mii de euro pentru a păstra în viață
echipa de Liga a II-a.
Următoarea pe listă va fi Jiul, care din cauza unor datorii de
60.000 de euro către jucătorii Mircea Gheorghe,22.000 de euro,
Ciprian Răduțoiu, 10.000 de euro, și Alin Ilin, 14.000 de euro a
fost neprogramată în prima rundă a returului. Dacă nu se schimbă
nimic, runda următoare va urma cea de-a doua neprogramare,iar Jiul
va fi exclusă din campionat.
Baia Mare, și ea aproape de desființare
FC Baia Mare este și ea în pragul falimentului, dar a reușit să
evite neprogramarea prin amânarea meciului cu UTA, deoarece l-au
avut pe juniorul Bumba convocat la națională.
Finalul stării incredibile din seria a II-a îl reprezintă celelalte
două meciuri amânate pentru juniori convocați la loturi naționale
(Otopeni – Deva și Tg. Mureș – FC Argeș), Andrei Sava (Otopeni) și
Alin Popa (FC Argeș) fiind „scutirile” pentru prima etapă a
returului.
Așa s-a ajuns ca în acest weekend în seria a II-a să joace doar
șase echipe din cele optsprezece care au început campionatul.
Nu s-a găsit nicio soluție și suntem nevoiți să ne
retragem din campionat. Nu știu dacă Severinul va mai avea prea
curând o echipă de Liga a II-a
Vasile Mănescu, președinte FC Drobeta
Eu cred că Baia Mare se va desființa. Primarul e de
vină și cei care conduc orașul. Nu-i interesează decât
politica
Ioan Tătăran, fost antrenor și jucător FC Baia Mare
Ne pare rău, dar aceasta este situația, nu ne putem
prezenta la primul meci de sâmbătă cu FC Bihor Oradea. Nu avem de
unde să plătim această sumă la cei trei
jucători
George Boboc, vicepreședinte Jiul
articol scris de Mihai
ANDRIEȘ