Lupu: „Vrem să ne spălăm păcatele cu FC Argeș”

07 Apr. 2011, 18:05 Campionat
Lupu:** „Vrem să ne spălăm păcatele cu FC Argeș

Fără niciun punct obținut în retur pe teren, Gaz Metan CFR
Craiova speră să aducă prima victorie în partida cu FC Argeș,
programată sâmbătă, de la ora 11, pe „Municipalul” severinean. Un
eventual nou eșec ar complica și mai mult situația echipei oltene,
dar și pe cea a antrenorului craiovean Ionel „Jerry” Gane, care ar
putea fi demis din funcție.

„Este un joc foarte important pentru noi, cu o
echipă în construcție, plină de tineri. Sper să demonstrăm
maturitate, pentru a specula lipsa de experiență a adversarului.
Vizăm cele trei puncte pentru a face rocada în clasament cu FC
Argeș. Dorim să ne spălăm păcatele în fața suporterilor după
punctele pierdute cu Alba Iulia”
, a spus președintele
Răzvan Lupu pentru site-ul oficial al clubului preluat în iarnă de
Primăria Severin.

Înaintea etapei a XXI-a, Gaz Metan CFR Craiova se află pe locul 10,
la patru puncte de retrogradare. Deoarece Minerul Lupeni și
Silvania Șimleu Silvaniei s-au retras din campionat, din seria a
II-a mai pică o sigură echipă, iar locul 14 este ocupat în prezent
de ACU Arad. Echipa antrenată de Cornel Bogoșel își va trece
sâmbătă în cont cele trei puncte la „masa verde”, cu FC Silvania,
victorie cu 3-0 pe care Gaz Metan CFR Craiova a obținut-o deja, în
urmă cu trei etape.

Articol scris de Mircea
OGLINDOIU

07 Apr. 2011, 18:05 Campionat
Pe aceeași temă