Lupta pentru menținerea în Liga 2: program și calcule. Brăila, Balotești și ACS Poli au picat matematic în Liga 3. Zece echipe, în cursa pentru a evita ultimele două locuri retrogradabile

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 14 May. 2019, 14:48 Actualizat: 14 May. 2019, 15:18 Campionat
  • Desfășurarea etapei a 34-a a Ligii 2 a clarificat situația la retrogradare a încă două echipe. După ce Dacia Unirea Brăila a picat matematic în Liga 3 cu cinci runde înainte de final, după meciul pierdut cu FC Argeș (scor 0-2 în etapa 33), CS Balotești și ACS Poli Timișoara i-au luat urma în weekendul trecut, odată cu înfrângerile suferite cu Chindia (scor 0-6), respectiv Aerostar (scor 0-1).
  • Patru etape au mai rămas de disputat din acest sezon, iar pentru evitarea ultimelor două poziții retrogradabile se luptă nu mai puțin de zece echipe. Teoretic, niciuna dintre ocupantele locurilor 8-17 nu este singură de menținerea în Liga 2. Matematica face ca și Metaloglobus, clasată pe locul 8, încă să nu fie salvată.
  • Practic, lupta pentru salvare se mai dă între patru echipe: Aerostar Bacău, Energeticianul, aflate acum în zona roșie, Pandurii Târgu Jiu și Daco-Getica București, situate deasupra locurilor care duc în Liga 3.

 

Dacă Dacia Unirea Brăila și-a luat adio de la Liga 2 cu cinci etape înainte de finalul sezonului, în schimb, CS Balotești și ACS Poli Timișoara au mai disputat un meci, au pierdut și și-au făcut și ele bagajul pentru Liga 3. Chiar dacă de prima clasată deasupra locurilor retrogradabile o despart 12 puncte, fix câte au mai rămas la bătaie în ultimele patru etapei, ACS Poli nu mai poate urca mai mult de locul 16, ultimul retrogradabil. Nu rezultatele directe cu Pandurii (1-1 în ambele întâlniri) o mențin în zona roșie pe formația timișoreană, ci faptul că gorjenii au meci direct cu Energeticianul, ocupanta locului 16. Indiferent dacă că nu vor mai scoate puncte din alte jocuri, în urma întâlnirii directe, ori Pandurii, ori Energeticianul va ajunge să aibă 39 de puncte, în timp ce ACS Poli poate face maximul 38. În schimb, situația Baloteștiului e clară.

În acest sezon al Ligii 2, nu doar lupta pentru promovare este una extrem de puternică, ci și la retrogradare. Abia de curând au picat matematic în Liga 3 trei dintre cele cinci echipe care vor merge acolo, iar pentru ultimele două poziții lupta se va da probabil până la final.

Metaloglobus, ocupanta locul 8, e la o distanță de 10 puncte de Energeticianul, ultima clasată în zona roșie, astfel că nici ea nu este salvată matematic. Ripensia și UTA sunt și ele în prima jumătate a clasamentului, însă tot n-au scăpat de griji. La fel și Luceafărul Oradea, ASU Politehnica sau SSC Farul, care, dacă nu mai fac niciun punct în ultimele patru etape, ar putea să aibă emoții. Totuși, șansele să se întâmple asta sunt destul de mici.

Daco-Getica, Pandurii, Energeticianul și Aerostar, principalele contracandidate în lupta pentru evitarea ultimelor două poziții retrogradabile

Pentru evitarea ultimele două poziții retrogradabile se luptă, cu adevărat, Daco-Getica, Pandurii, Energeticianul și Aerostar, acestea două din urmă fiind, în acest moment, pe poziții care duc în Liga 3. Daco-Getica și Pandurii au doar trei și patru, respectiv două și trei puncte în fața celor de la Energeticianul, respectiv Aerostar.

În ultimele etape, Daco-Getica nu are meci direct cu niciuna dintre aceste patru adversare, însă întâlnește două deja retrogradare, Brăila și ACS Poli, și altele două încă nesalvate, Farul și Ripensia.

Pandurii are două jocuri foarte grele, cu Chindia și „U” Cluj, echipe care luptă pentru promovare, și alte două întâlniri decisive, cu Energeticianul și ASU Politehnica. Cu Energeticianul e un meci capital.

Energeticianul poate trece peste Pandurii dacă o învinge în intermediară pe CS Balotești, o retrogradată matematic. Apoi are jocul capital cu gorjenii și după aceea două întâlniri grele, cu Metaloglobus și Chindia.

În schimb, Aerostar încă poate spera în minuni. Cu UTA întâlnește o echipă cu mulți absenți, are un joc greu acasă cu Academica Clinceni, apoi unul în deplasare la Sportul Snagov, formație aflată în degringoladă, iar în ultima etapă o întâlnește pe CS Balotești, care e deja retrogradată.

Mai jos, regăsiți programul până la finalul sezonului al celor zece echipe care, matematic, sunt implicate în lupta pentru evitarea retrogradării:

etapa/
echipa
Metaloglobus București Ripensia Timișoara UTA Arad Luceafărul Oradea ASU Politehnica Timișoara
35 Luceafărul Oradea (a) Petrolul Ploiești (a) Aerostar Bacău (a) Metaloglobus (d) Sportul Snagov (d)
36 Chindia Târgoviște (d) CS Mioveni (d) FC Argeș (d) SSC Farul (a) CS Balotești (a)
37 Energeticianul (a) Daco-Getica (a) Petrolul Ploiești (a) Chindia Târgoviște (d) Pandurii Târgu Jiu (d)
38 ASU Politehnica (d) SSC Farul (d) CS Mioveni (d) Dacia Unirea Brăila (a) Metaloglobus (a)
etapa/
echipa
SSC Farul Constanța Daco-Getica București Pandurii Târgu Jiu Energeticianul Aerostar Bacău
35 Daco-Getica (a) SSC Farul Constanța (d) Chindia Târgoviște (a) CS Balotești (d) UTA Arad (d)
36 Luceafărul Oradea (d) Dacia Unirea Brăila (a) Energeticianul (d) Pandurii Târgu Jiu (a) Academica Clinceni (a)
37 Dacia Unirea Brăila (d) Ripensia Timișoara (d) ASU Politehnica (a) Metaloglobus (d) Sportul Snagov (d)
38 Ripensia Timișoara (a) ACS Poli Timișoara (a) Universitatea Cluj (d) Chindia Târgoviște (a) CS Balotești (a)

Articol scris de Marius ANGHEL

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 14 May. 2019, 14:48 Actualizat: 14 May. 2019, 15:18 Campionat
Pe aceeași temă