Ripensia Timișoara a pierdut cu 2-0 meciul de pe teren propriu cu Petrolul Ploiești după o primă repriză în care bănățenii au cam dormit în ghete și au avut o singură importantă ocazie, la un șut pe lângă poartă al lui Dumiter. Echipa a jucat mult mai bine în repriza secundă, dar nimeni nu a putut să-l învingă pe Cezar Lungu. Aceste aspecte nu au rămas necomentate de Alexandru Pelici.
Antrenorul a spus că, în prima repriză, echipa sa a jucat rușinos. „Din păcate, două reprize total diferite. O primă repriză nu neapărat dominată clar de Petrolul, dar și-au creat ocazii pe lipsa noastră de personalitate și o frică pe care nu pot să o înțeleg. Am intrat iar în teren și am plecat de la 0-1 în urma unei faze fixe, aceeași problemă la care am suferit și etapa trecută la Pitești. A doua repriză, o repriză bună. Îmi felicit jucătorii pentru ce au făcut în a doua repriză, pentru modul cum au luptat. Cred că am dominat a doua repriză în mod clar. Bineînțeles, și Petrolul s-a mulțumit cu scorul pe care l-au avut, dar puteam să revenim foarte bine, pentru că am avut ocazii foarte mari. Cred că dacă marcam, le puneam probleme și mai mari. Trebuie să încercăm să începem jocurile șa cum am început a doua repriză. Să nu așteptăm să plecăm de la 0-2 sau 0-1. Îmi cer scuze pentru prima repriză, o repriză rușinoasă pentru noi. Nu am avem nicio scuză, pentru că nu aveam niciun fel de presiune. Trebuia să jucăm cum am jucat în a doua repriză când am dominat și am avut ocaziile mari. Ei au avut golurile în prima repriză și acea fază salvată de Toma. Noi am avut apoi trei-patru situații monumentale în care puteam să relansăm jocul. Cred că dacă marcăm și la 2-0 putem să și egalăm, la Mansour, acea ocazie mare din debutul părții secunde”, a spus Pelici, într-o detaliată radiografie a meciului.
Gigi Mulțescu a acuzat că roș-galbenii intrau „la rupere”. Alexandru Pelici spune că nu e chiar așa, și că și Cazan l-a lovit dur pe Zalushci în prima repriză. „Nu comentez, e părere domniei sale, nu am văzut același lucru. S-a jucat într-adevăr bărbătește, au fost intrări și de o parte și de cealaltă. Și noi putem să spunem de intrarea aceea asupra lui Zalushci din prima repriză. Dar nu comentăm. Respect ceea ce a spus, nu comentez în niciun fel. E părerea domniei sale. Cred că a fost un arbitaj ok din punct de vedere al arbitrului de centru, domnul Mazilu”, a explicat Pelici.
După 35 de etape, Ripensia are 45 de puncte și a căzut pe locul 11. Duminică, de la ora 11:00, joacă în deplasare la Mioveni.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU / Mediafax foto