Jucătorul de la CFR Cluj pe care Dan Alexa și l-ar dori la Rapid: „Îl văd cam complet, poate să joace pe orice poziție la mijloc.” Ar fi o adevărată lovitură dată de giuleșteni

Dan Alexa (40 de ani), directorul tehnic al echipei Rapid, vrea să ducă gruparea giuleșteană în Liga 1, iar în sezonul următor să se lupte pentru accederea în play-off. Pentru acest obiectiv secund, ar avea nevoie de întăriri la nivelul lotului.

Întrebat într-o videoconferință de presă susținută sâmbătă, cu prilejul meciului virtual dintre Rapid și FC Argeș, dacă ar avea posibilitatea să își aleagă un jucător din Liga 1 pe care să-l aducă acum la echipă, Dan Alexa nu a stat pe gânduri și a spus pe cine și-ar dori. Damjan Djokovic (29 de ani), mijlocașul campioanei CFR, a fost opțiunea lui Alexa.

„Mie îmi place foarte mult Djokovic, de la CFR. Este un mijlocaș care poate să joace pe orice poziție la mijloc. Îl văd cam complet și pe el l-aș lua”, a declarat directorul sportiv al Rapidului.

Croatul Damjan Djokovic a evoluat pentru prima dată la CFR Cluj în sezonul 2013/2014, iar în vara anului 2017 a revenit la gruparea din Gruia, alături de care a ieșit campion în ultimele două ediții ale Ligii 1. În acest sezon are 13 meciuri în prima ligă și 15 în preliminariile Ligii Campionilor, respectiv Europa League. În cariera sa a mai evoluat pentru Spartak Trnava (Slovacia), Monza Brianza, Cesena, Livorno, Spezia (toate din Italia), Gazelec Ajaccio (Franța), Greuther Furth (Germania) și HNK Rijeka (Croația).

Dan Alexa: „Mi-e teamă că n-o să mai jucăm anul ăsta sau cel puțin în următoarele luni”

Alexa le-a răspuns fanilor rapidiști și ce crede despre această pauză din Liga 2, pricinuită de coronavirus, și ce șanse dă reluării campionatului.

„Dacă era o pauză de două sau trei săptămâni, atunci era bine, pentru că aveam mai multă vreme să-mi implementez filozofia de joc. Oricum, pe mulți dintre jucători îi știu, pe unii i-am mai și antrenat. Eu îmi doresc să începem cât mai repede și să promovăm, dar nu știu când se va putea. Din ce am înțeles, focarul cel mare va fi undeva peste două sau trei săptămâni și mi-e teamă că n-o să mai jucăm anul ăsta sau cel puțin în următoarele luni”, a spus Dan Alexa.

Deocamdată, Dan Alexa nu a apucat să-i cunoască foarte bine pe jucători. După ce a fost numit în locul lui Daniel Pancu a avut timp să conducă trei antrenamente până la decizia suspendării campionatului și activitărții cluburilor. În această perioadă, jucătorii stau acasă și au trasat program speciale de antrenament individual.

Alexa a fost prezentat oficial la Rapid pe 11 martie. Semnarea contractului a coincis cu a doua venire la clubul din Giulești. A mai pregătit vechiul Rapid în sezonul 2015-2016, când l-a și promovat-o în Liga 1, pentru ca în 2016 să se intre în faliment. În cariera sa, Dan Alexa a mai condus echipele ACS Poli Timișoara, ASA Târgu Mureș, Concordia Chiajna, Dunărea Călărași și Astra.

Pe aceeași temă