„Jucăm din amintiri, din valoarea individuală”

25 Oct. 2011, 14:56 Campionat
„Jucăm din amintiri,** din valoarea individuală

Victoria Brănești a ajuns la cea de-a cincea înfrângere consecutivă în deplasare din tot atâtea meciuri în Liga a II-a. Ultimul insucces pe care ilfovenii l-au încasat a fost contra rivalei din județ, FC Snagov, scor 3-0. Cu cele 11 puncte acumulate „acasă” aceștia se clasează pe poziția a 11-a, una deloc confortabilă pentru o echipă ce sezonul trecut evolua în Liga I.

Despre evoluția slabă prin care Victoria vorbește antrenorul principal al ilfovenilor, Ciprian Urican. Acesta spune că toate aceste rezultate sunt datorate unor factori care i-au înfrânat, în plus și arbitrii au partea lor de vină.

„Golurile doi și trei au fost luate din cauza tratării superficiala a fazelor respective din partea jucătorilor mei și asta este din cauza tensiunii care există pe noi în momentul ăsta. Suntem probabil una dintre cele mai bune, dacă nu cea mai bună echipă din serie, dar nu avem rezultate. Am început mai prost, dar sunt mai mulți factori pe care nu vreau să-i discut acum. Sunt factori obiectivi care ne-au înfrânat să avem rezultate.”, spune Urican, care nu a vrut să numească acești factori și nici dacă îi vede pe arbitri porniți împotriva echipei sale: „Noi ne-am obișnuit pentru că am pierdut patru jocuri consecutive afară, cinci cu acesta, plus egalurile de acasă, care au venit după greșeli mari de arbitraj în defavoarea noastră. Nu dau vina pe arbitraj, dar dacă luăm fiecare partidă în parte o să vedeți că e ceea ce spun eu e adevărat, începând cu partida de acasă cu Dunărea Galați, la Farul Constanța și cu Dinamo. Și greșelile de arbitraj au influențat, dar problema este la noi și toate metodele pe care le-am încercat de resuscitare. Noi jucăm acum din ce ne-am pregătit, din amintiri, din valoarea individuală. Ne mai trebuie, în primul rând, o motivație puternică, pe care nu o mai avem.”

„Le trebuie o injecție cu încredere”

Cu înfrângeri pe linie în deplasare, Urican vede soluția prin care jucătorii săi ar putea să treacă peste această pasă neagră și să obține puncte și în deplasare. „Cred că o injecție cu încredere. Eu le-am spus și înainte de partidă că sunt cei mai buni. În primul rând ei trebuie să creadă chestia asta, degeaba cred eu. Trebuie să aibă încredere în ei, numai că unii sunt tineri, unii sunt… și cei care sunt mai experimentați ar trebui să-i injecteze pe ceilalți. Nu mai au încredere că putem obține rezultate bune, în deplasare, pentru că acasă sunt, nu e problemă.”

„Nu meritam să pierdem, un rezultat de egalitate era mai corect”

Cât despre evoluția din etapa trecută și rezultatul cu FC Snagov, antrenorul spune că nu merita înfrângerea și că un rezultat de egalitate ar fi fost mai echitabil. „Noi la început am fost echipa pozitivă, nu am încercat să ne apărăm, am venit să jucăm fotbal. Cred că ne-a descumpănit golul ăla, care a fost o execuție foarte bună a vârfului de atac, care nu am ce să reproșez nici portarului, nici jucătorilor mei. Se întâmplă, am încercat și în repriza a două să ieșim în pressing, să-i ducem sus, pentru că nu ne interesa scorul, era deja 1-0 pentru ei. Încercam să recuperăm handicapul. Așa cum se întâmplă în general, echipele care se avântă în atac sunt surprinse pe faza defensivă. Am avut două neatenții din partea noastră, am beneficiat de ele și s-a terminat cu 3-0, care este un scor, din punctul meu de vedere, nemeritat. Eu consider și acum că nu meritam să pierdem. Un rezultat de egalitate era mai corect pentru că, pot să par hazliu prin declarația asta, dar așa văd eu jocul.”

Pe poziția a 11-a și cu 9, respectiv 11 puncte în spatele locurilor promovabile, Victoria Brănești poate redresa parcursul slab din startul campionatului începând cu următoarele două meciuri, cel cu Callatis, de pe teren propriu, și cel cu CSMS Iași, din deplasare.

Articol și foto de Marius ANGHEL

25 Oct. 2011, 14:56 Campionat
Pe aceeași temă