În fața a mai puțin de 300 de spectatori, Jiul Petroșani a reușit o
victorie de moral în fața unei echipe Minerul Lupeni care revine pe
primul loc retrogradabil, asta cu trei etape înaintea finalului de
tur.
Echipa fostului trio de liga 1, Tony Sedecaru, Damian Militaru
și Daniel Huza, a reușit, nu de puține ori, să se apropie de poarta
apărată de Gabriel Ciucă, un portar în formă de zile mari care și-a
scăpat echipa de la o înfrângere și mai rușinoasă, jiuliștii
trimițând mingea pe spațiul porții de cel puțin opt ori în prima
repriză.
Repriza a doua îi aduce pe „mineri” ceva mai activi, dar aduce
și nemulțumire în rândul oaspeților, arbitrul partidei neacordând
un penalty clar lupenenilor care și-au exprimat nemulțumirea vizavi
de acest fapt.
Primul gol vine în minutul 70 când fundașul lupenean, Pașca se
încurcă în careu cu jiulistul Antohi. Acesta din urmă, preia mingea
printre picioarele lui Pașca și o trimite direct în plasa porții
apărate de Ciucă.
Zece minute mai târziu, Mircea Gheorghe distanțează scorul de pe
tabelă print-un șut la colțul lung, de la 18 metri. 2-0 și
lupenenii își pierd orice speranță la o victorie sau măcar la un
egal care i-ar putea liniști, având în vedere poziția ocupată în
clasament.
Fluierul de final aduce multe apostrofări și scandări din partea
micii galerii a lupeniului la adresa arbitrilor care au fost
acuzați și de oficiali deoarece deciziile lor au viciat
rezultatul.
„Nu mă așteptam. În primul rand a fost o mare
greșeală de arbitraj. După părerea mea, dacă noi am fi primit 11
metri clar acolo, nu mai era rezultatul care s-a terminat
azi”, a declarat Iosif Rus secundul „minerilor” din
Lupeni.
Pe foaia de joc
masor, pe bancă antrenor
Marcel Rus, antrenorul „minerilor” din Lupeni a fost trecut pe
foaia de joc ca fiind masor. Pe banca tehnica treburile au stat
total altfel, acest neputându-se abține în a-și apostrofa elevii la
gafele pe care uneori și le creau.
Antrenorul principal de pe foaia de joc, Petre Gigiu a fost,
însă, prezent în tribune.
Optimismul, la el
acasă
Așa cum spunea în urmă cu câteva zile, George Boboc –
vicepreședintele echipei Jiul, șansele la promovare nu sunt
compromise. Acesta spune că are încredere în noul cuplu de
antrenori, Toni Sedecaru, Daniel Huza și Damian Militaru.
„Avem încredere în acești antrenori și sunt sigur că
echipa își va reveni. Șansele la promovare nu sunt compromise
pentru că mai e un retur de jucat. Noi am fost dezavantajați de
faptul că am jucat în trei săptămâni cinci meciuri, iar jucătorii
noștri nu pot face față unui astfel de ritm. Nu me-a căzut bine
regulamentul că echipele își pot amâna meciurile pentru că au un
junior la Națională.”, a declarat Boboc.
Articol scris de: Loredana
JUGLEA și Geza SZEDLACSEK
Foto: Geza
SZEDLACSEK