Incidentele din timpul și de la finalul întâlnirii dintre ASA Târgu Mureș și CS Universitatea Craiova au ținut capul de afiș al weekendului trecut. După cum bine știți, centralul Istvan Kovacs a dictat trei eliminări în timpul jocului, trimițându-i la cabine pe Lorand Szilagyi (de la gazde), Dragoș Dragalina și Silviu Izvoranu (de la oaspeți), în plus fiind trimis în tribună și secundul mureșenilor, Alexandru Radu.
După fluierul de final al lui Kovacs s-a iscat o bătaie între jucătorii celor două echipe, scânteia fiind aprinsă de intrarea pe teren a lui Izvoranu, cel care, eliminat fiind, nu avea ce să caute pe suprafața de joc.
În urma schimbului de pumni și îmbrânceli, centralul sătmărean a mai dat două roșii, Cioinac de la ASA și Pleșan de la CS U Craiova fiind cei sancționați. În urma analizării incidentelor produse, dar și a celor trecute în raport de Istvan Kovacs, Comisia de Disciplină a FRF a decis să îl suspende pe Silviu Izvoranu pentru 8 meciuri și să îl amendeze cu 2.000 de lei!
Pedepse au primit toți cei eliminați, dar și clubul craiovean, lista sancțiunilor fiind următoarea:
– Silviu Izvoranu – opt meciuri suspendare și 2.000 lei amendă
– Dragoș Dragalina, Mihăiță Pleșan, Lorand Szilagyi și Ionuț Cioinac – câte două meciuri suspendare și 2.000 lei amendă
– secundul Alexandru Radu a fost suspendat pentru două jocuri și a primit o amendă de 4.500 de lei
– clubul CSU Craiova a fost amendat cu 570 de lei
Articol scris de Mihai ANDRIEȘ
Foto: Valics LEHEL