FC Argeș a încheiat seria meciurilor de pe teren propriu din acest sezon competițional cu o înfrângere împotriva celor de la Gaz Metan Severin. Piteștenii au cedat în această etapă cu scorul de 4-2, ambele goluri ale alb-violeților fiind reușite de către Dănuț Ivănică. Jucătorul crescut la Școala de Fotbal „Nicolae Dobrin” este fericit pentru golurile marcate în acest joc și speră să meargă în continuare pe aceeași linie. „A fost un joc în care noi am evoluat cu jucători ce nu au prea multe minute în acest campionat. Sunt de părere că am făcut o partidă bună, mai ales că au fost multe momente în care puteam să restabilim egalitatea, dar din păcate nu am reușit să facem acest lucru. Gaz Metan mi s-a părut o echipă destul de puternică, mai ales că dife-rența a fost făcută de jucătorii lor cu o experiență superioară în unele momente cheie ale meciului”, a declarat Dănuț Ivănică, jucătorul echipei FC Argeș.
Bucuros pentru cele două reușite
Ivănică a marcat cele două goluri ale piteștenilor în partida cu Gaz Metan Severin, acest lucru bucurându-l pe jucătorul piteștenilor. Fotbalistul speră să meargă pe aceeași linie a evoluțiilor și să își poată ajuta mai mult echipa în perioada următoare. „Mă bucur foarte mult că am putut marca. Pentru mine este important să marchez pentru că până la urmă asta este și treaba mea, numai că la fel cum am mai spus și cu alte ocazii, important e să obțină echipa punctele puse în joc, mai puțin cine marchează respectivele goluri. Acum eu îmi doresc să pot juca la fel de bine și să marchez mai multe goluri. Va urma un campionat la fel de important și îmi doresc și eu să pot marca mai multe goluri”, a declarat Dănuț Ivănică, jucătorul echipei FC Argeș.
Miza meciului cu UTA
Partida din deplasare de pe terenul celor de la UTA Arad oferă și o miză mai mult sau mai puțin importantă pentru jucătorii echipei FC Argeș. Piteștenii se află în luptă cu Unirea Alba Iulia pentru ocuparea locului 9 în clasament, numai că în ultima etapă echipa din Cetate este avantajată de program. Cei de la Unirea Alba Iulia vor lua trei puncte la masa verde în ultima etapă a campionatului dat fiind faptul că vor juca împotriva celor de la Arieșul Turda, echipă ce s-a retras din campionat. În aceste condiții, echipa din Alba Iulia a ajuns să acumuleze 41 de puncte, iar FC Argeș are în momentul de față 39 de puncte. Pentru ca piteștenii să termine în clasament peste echipa din Alba Iulia, aceștia sunt obligați să se impună în jocul din deplasare împotriva celor de la UTA Arad. Partida dintre cele două echipe se va disputa mâine cu începere de la ora 20:00.
Sursa: Ziarul Top
Foto: Sport Argeș