Isăilă: „Facem greșeli individuale care ne costă”

Mihai Andries 04 Nov. 2012, 13:09 Campionat
Isăilă:

După meciul pierdut de FCM Târgu-Mureș, primele puncte cedate pe teren propriu de târgumureșeni, antrenorul Daniel Isăilă s-a arătat nemulțumit de evoluția echipei sale, invocând evoluția tuturor compartimentelor.

„Am fost învinși de o echipă cu forță superioară și o posesie mai bună. Totuși, nu știu dacă meritam să pierdem. Am avut ocazia să ne desprindem la 1-0, o bară și alte ocazii, dintre care una mare, ratată în final, am fost și lipsiți de șansă, am acceptat din nou jocul de uzură. Din păcate, suferim în fiecare meci, facem greșeli individuale care ne costă. Am primit goluri la două faze când aveam superioritate numerică, primim prea ușor goluri. Suferim și la construcție și la finalizare, mă nemulțumesc toate compartimentele, dar până la iarnă nu putem schimba multe. Important este cum vom aborda următoarele meciuri. Campionatul este lung, trebuie să ne concentrăm pe următoarele jocuri și vom vedea la iarnă ce putem schimba, cei care vom mai fi. Trebuie să intrăm în teren cu mai multă atenție și determinare, deocamdată este prea multă superficialitate”, au fost concluziile lui Daniel Isăilă.

Articol scris de Mihai VEREȘ

Mihai Andries 04 Nov. 2012, 13:09 Campionat
Pe aceeași temă