Ionuț Popa: „Sper să nu pierdem la Mioveni”

08 Sep. 2010, 15:16 Campionat
Ionuț Popa:**

Antrenorul echipei CSMU Poli Iași,
Ionuț Popa, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de
presă, că formația Dacia Mioveni, pe care o va întâlni etapa
viitoare, este principala candidată la promovare și că pentru
elevii săi este important să nu piardă meciul de vineri, din etapa
a treia.

„Ne așteaptă un meci
greu vineri, cu Dacia Mioveni. După părerea mea, Mioveniul este
principala candidată la promovare, alături de Petrolul. Ei au ratat
în extremis promovarea sezonul trecut, iar acum cred că au o echipă
mult mai bună. În această perioadă, în care echipa mea este în
formare, fiecare punct este important, mai ales în duelurile
directe cu formațiile puternice. Chiar dacă va fi extrem de
dificil, vom încerca să nu pierdem la Mioveni. Toți adversarii
noștri am văzut că au declarat că suntem nepregătiți. Poate ne vor
lua de sus și vom reuși să-i suprindem. Le-am spus jucătorilor mei
că sunt datori să alerge cât pot de mult și chiar dacă nu formăm
încă o echipă să ne impunem individual”
, a spus Ionuț
Popa.

Tehnicianul formației ieșene a mai
adăugat că își dorește neapărat încă un atacant: „Am
spus și conducerii că ne trebuie cel puțin încă un atacant, în
condițiile în care Tănasă a plecat să joace în Iran, fără acordul
clubului. Nu putem sta doar în Pălimaru și să spunem că vrem să
promovăm. În ceea ce-i privește pe jucătorii veniți în probe,
niciunul nu cred că este valoric peste ceea ce avem noi. Astăzi
trebuie să vină în probe un fundaș camerunez, Yves Simplice
M’boussi, care are 23 de ani și a evoluat ultima dată în Ungaria,
la Nyiregyhaza și FC Vecses”.

Ionuț Popa a mai precizat că va
putea lupta pentru promovare dacă în iarnă va fi la maximum 6-7
puncte în spatele echipei clasate pe locul al doilea:
„Dacă în iarnă vom fi la maximum 6-7 puncte în spatele
echipei clasate pe locul al doilea, atunci cu o pregătire de iarnă
foarte bună putem spera că vom promova. Altfel, ne va fi foarte
greu. Pentru noi acum este 1 iulie, deoarece de-abia acum noi
începem pregătirea fizică pe care alte echipe au făcut-o în
vară”.

Articol scris de Narcis
Pohoață

08 Sep. 2010, 15:16 Campionat
Pe aceeași temă