ACS Poli pornește cu avantajul victoriei la limită, scor 2-1, obținute în turul barajului de menținere/promovare în Liga 1, la Timișoara, cu UTA Bătrâna Doamnă. Are minusul golului încasat pe teren propriu, însă antrenorul Ionuț Popa e convins că diferența de valoare dintre cele două echipe a fost evidentă încă din primul meci, deci în retur se așteaptă tot la o victorie.
Tehnicianul anunță că va face câteva schimbări în primul „11” și că echipa va juca ofensiv și la Șiria. „Din păcate, în prima partidă nu ne-am propus să înscriem cât mai multe goluri și să nu luăm, nu am reușit pentru că am ratat și pentru că am luat gol care s-a văzut și din avion că e fault din atac. Și normal că mă gândesc la schimbare sistemului de joc și câtorva jucători pentru că ne dorim să înscriem și să câștigăm. Eu știu că trebuie să dăm gol, să jucăm, am arătat la meciul tur că avem o valoare bună, peste adversar. UTA vrea să câștige, au un gol de recuperat, un gol nu înseamnă mult. Au un teren pe care sunt obișnuiți să joace, știind bine terenul, își fac tactica în funcție de teren. Poli va încerca să înscrie, vom juca ofensiv, așa cum am făcut-o și în tur. Eu nu mă gândesc că vor fi prelungiri”, a declarat la conferința de presă organizată astăzi, citat de TMsport.ro, Ionuț Popa, care nu se va baza pe George Neagu, suspendat după roșul din tur, în timp ce iar Poparadu, Novak și Popovici sunt loviți.
„Pe mine și pe Falcă galeria UTA-ei ne consideră cei mai mari dușmani”
„Popică” se așteaptă la o atmosferă tensionată din partea suporterilor, a spus că a purtat deja discuții cu doi lideri ai galeriei UTA-ei și crede că terenul de joc nu va fi un obstacol pentru echipa sa.
„Știu totul despre starea terenului, s-a lucrat și astăzi, s-a făcut în așa fel încât terenul să fie bun. E la dimensiuni mai mici ca al nostru, amândouă echipele jucăm pe același teren, nu spune că va fi un obstacol. Jucătorii noștri au jucat mai mereu cu mii de oameni în spate. Sunt la modă înjurăturile și apucăturile astea. Eu vreau să văd atmosfera, cum voi fi înjurat. Am vorbit cu Neamțu și Gabi, ei pe mine și pe Falcă ne consideră cei mai mari dușmani. Și-au cerut scuze că au înjurat la conferință. Le-am spus că sunt nemulțumit de ei, că nu îi văd ultrași adevărați, ca Legia Varșovia sau cei din America de Sud, să rupă gardul, să răstoarne autocarul, sunt mai moi”, a spus Popa.
Dacă la jocul tur a fost delegat George Găman, arbitru contestat dur de timișoreni la finalul partidei, pentru retur a fost delegat ca central Radu Petrescu. Ionuț Popa crede că Petrescu nu se va compromite.
„Jucătorii sunt necăjiți și e normal. Ei s-au revoltat după meci prin căpitanul Cânu. Deși mi-am propus să nu vorbesc despre arbitraj, ceea ce s-a întâmplat la Timișoara este inadmisibil. Eu nu cred că Radu Petrescu se compromite. Din ce știu eu, nu a făcut niciodată un meci praf. Poate să greșească o dată, neintenționat, dar nu a făcut niciodată patru-cinci greșeli. Dacă meciul va fi cu greșeli împotriva noastră, atunci e un semnal”, a mai spus Popa, citat de TMsport.ro.
În tur, ACS Poli a câștigat la Timișoara cu 2-1 meciul cu UTA, cu golurile lui Pedro Henrique și Gabriel Cânu, respectiv Sorin Strătilă. Partida retur se joacă joi, de la ora 17:30, pe stadionul „Otto Greffner” din Șiria.