Ion Moldovan: „Sunt foarte puține soluții pentru echipă”

Mihai Andries 02 Nov. 2013, 19:00 Campionat
Ion Moldovan:**

Tehnicianul Mioveniului, Ion Moldovan, a fost foarte dezamăgit de egalul de azi cu ASA Tîrgu Mureș, obținut după ce a avut un om în plus timp de aproape o oră. El s-a declarat nemulțumit de valoarea lotului avut la dispoziție, argumentând că dacă era la echipă de la începutul sezonului, alta era alcătuirea acestuia

 „Este păcat că nu am reușit să câștigăm, mai ales că în mare parte din meci am avut un om în plus. Continuăm să facem aceleași greșeli și dăm foarte ușor lovituri libere adversarilor, iar la o echipă ca noi care oricum nu stă foarte bine din punct de vedere psihologic, să iei un gol imediat după ce ai deschis scorul este greu să mai revii. Croitoru a greșit la gol și nu îmi explic cum un portar care se visează mare talent poate să facă o asemenea gafă. Din această cauză mulți jucători din România rămân doar la stadiul de speranțe. Nu are rost să ne mai mințim. Sunt foarte puține soluții pentru echipă iar dacă eu eram de la bun început la Mioveni cu siguranță nu acesta era lotul pentru liga a II-a. ”  a declarat Moldovan
 

Articol scris de Andrei ZEVEDEI (sportargeș.ro)

Mihai Andries 02 Nov. 2013, 19:00 Campionat
Pe aceeași temă