FC Silvania a produs surpriza etapei, reușind să țină în șah
fostul lider – FCM Târgu Mureș, chiar pe malul Mureșului, în
condițiile în care a evoluat aproape o repriză întreagă în
inferioritate numerică, terminând meciul chiar cu doi oameni mai
puțin pe teren. Cu toate acestea, conducerea șimleuană a fost foc
și pară la adresa brigăzii de arbitri, care, spun oficialii FC
Silvania, ar fi făcut orice pentru a purta gazdele spre victorie.
„Să știți că mureșenii au câștigat un punct azi, nu au
pierdut două. Dacă am fi avut un arbitru de calitate, care să-și
apere blazonul, precum Robert Dumitru, noi băteam fără probleme. În
deplasarea de la Arad sau în meciul de la Șimleu, cu U Cluj, a fost
cum a fost, dar aici a fost jale. A fost furt pe
față”, ne-a declarat președintele Ioan Gurzău.
Șimleuanii au contestat faptul că cele două eliminări au fost
dictate foarte ușor, în timp ce arbitrul Mugurel Vădan a trecut cu
vederea jocul dur al gazdelor. „Practic, arbitrul a
fluierat orice contact în favoarea lor și a dat aproape gratuit
două cartonașe roșii în tabăra noastră. Bucureșteanul nu a acordat,
însă, nimic la faza în care un adversar i-a spart arcada la Oneț.
Apoi, a dat doar cartonaș galben, pentru un cot aplicat de un
mureșean direct în figura lui Pușcaș. Așa ceva nu am văzut de multă
vreme”, a răbufnit președintele grupării de sub
Măgură.
Articol scris de Ciprian
Petran