Încurcați de buturuga mică

25 Apr. 2010, 12:31 Campionat

Mica echipă sălăjeană, Silvania
Șimleul Silvaniei a obținut un surprinzător punct în confruntarea
cu una dintre candidatele la promovarea în Liga I, FCM Târgu-Mureș.
Remiza albă este cu atât mai valoroasă, cu cât aceasta a fost
obținută în doar opt jucători de câmp.

Fără obișnuita perioadă de
tatonare, gazdele își crează din start câteva bune situații.
Apărarea Silvaniei, în frunte cu portarul Miron scapă cu fața
curată în câteva situații periculoase, autorul principal al
ratărilor fiind Bițiș.

În minutul 21, Vancea inteceptează
o pasă neglijentă a lui Crișan, îl învinge pe Miron dar stâlpul din
stânga acestuia se opune deschiderii scorului. Oaspeții ies și ei
la joc și îi dau de lucru lui Ștețca. Portarul mureșenilor se
remarcă la șuturile lui Dănilă și Petcuț. Prima parte se încheie cu
alte două bune situații irosite de Bițiș.

La reluare, cei doi tehnicieni
operează fiecare câte o schimbare. La gazde intră Prodan în locul
lui Dan Roman, iar la sălăjeni Villand ia locul lui Văscan.
Căpitanul Petcuț protestează la cartonașul galben primit pentru că
a lovit mingea după fluierul arbitrului, lăsându-și echipa în
inferioritate numerică chiar în debutul reprizei secunde. Aflați în
inferioritate, oaspeții strâng rândurile și se apără cu
înverșunare.

Fazele de poartă se răresc
considerabil. După ce lovitura de cap a aceluiași Bițiș șterge
transversala la centrarea lui Sfârlea, Miron se remarcă din nou la
un șut a lui Miclăuș. Un important moment s-a consumat în minutul
74, când Ianc vede al doilea cartonaș galben și își lasă echipa în
doar opt jucători de câmp. Silvania rezistă însă și încearcă să dea
lovitura de grație pe contraatac. După ce hențul lui Brata de la
marginea careului mic nu este sancționat.

În compensație, Prodan reia în
plasă o minge respinsă de Miron la șutul lui Vârtic. Golul este
anulat deoarece atacantul mureșenilor se afla în poziție de ofsaid
în momentul șutului. Gazdele, presate de timp și de publicul care
și-a pierdut răbdarea se precipită și nu reușește să găsească
soluții, în ciuda unui adevărat asediu la poarta adversă.

Încercările de pătrudere pe cele
două flancuri ale nou intraților Șaim și Gheți sau șuturile
repetate, care trec alături sau sunt respinse de defensiva
oaspeților, în frunte cu portarul Miron nu dau însă roade. Gazdele,
deși cu doi oameni în plus, nu reușesc să obțină victoria în fața
unei echipe ambțioase, care a obținut un punct important în
tentativa lor de a se desprinde de zona periculoasă a
clasamentului.

„Ce pot să spun despre
arbitraj? Pe lângă faptul că nu avem voie să comentăm, nu știu
exact ce s-a întâmplat la prima eliminare, cea a lui Petcuț. Poate
l-a înjurat și atunci este justificată eliminarea. La Ianc a fost
corectă eliminarea. Este un jucător tânăr, fără experiență. N-a
plecat de lângă minge la lovitura liberă și a primit cartonaș
galben, când avea deja unul. Doresc echipei din Târgu-Mureș
promovarea, au o bază frumoasă și orașul cred că o
merită.”
, a declarat Marius Pașca, antrenor FC
Silvania.

Articol scris de Mihai
VEREȘ

25 Apr. 2010, 12:31 Campionat
Pe aceeași temă