Chiar dacă meciul a început pe rețelele de socializare încă cu câteva zile în urmă, în teren partida dintre Metalul Reșița și FC Caransebeș, contând pentru etapa cu numărul 21 a Ligii a II-a, s-a disputat cu adevărat abia sâmbătă, 21 martie, pe Stadionul „Mircea Chivu” din Valea Domanului.
Și, în ciuda încercărilor repetate de minimizare a importanței acestei întâlniri venite din partea gazdelor, miza a fost totuși una mare, având în vedere că în tribune au luat loc aproximativ 700 de spectatori, cu mult peste media cu care era obișnuită arena reșițeană la ultimele întâlniri. De remarcat că, dintre aceștia, 100 erau suportetri care au venit de la Caransebeș cu două autobuze și că au avut o atitudine demnă de toată lauda, gugulanii rezumându-se doar la a-și încuraja favoriții, fără a răspunde celor două sau trei provocări lansate de galeria-gazdă, care, la rândul ei, s-a liniștit, ceea ce nu poate fi decât în avantajul fotbalului cărășean, astfel că preconizatul duel dintre ele nu a mai avut loc.
Revenind la partidă trebuie spus că prima ocazie pericuoasă a partidei și-au trecut-o în cont reșițenii, în minutul 11 prin Szabo care a pătruns pe flancul stâng în careu, dar a fost deposedat în ultimul moment de Artean, care a trimis în corner. În minutul 16, Săulescu a pătruns pe extrema dreaptă, a depășit doi fundași reșițeni, după care, intrat în careu, a fost faultat de către Tătaru, iar arbitrul Marius Chioran a arătat fără ezitare punctul cu var. Penalty-ul a fost executat de către „ex-metalistul” Adrian Stoica, cu un șut pe jos, în dreapta lui Zimmermann, care s-a văzut nevoit să scoată mingea din plasă.
În minutul 27, autorul primului gol a fost faultat la 22 de metri ușor lateral-dreapta, lovitura liberă executată de Artean, a fost deviată de către „zid”, păcălindu-l pe Zimmermann, care a fost incomodat și nde soarele care îi bătea în ochi, ducând scorul la 2-0 pentru oaspeți. Tânărul jucător caransebeșean a dedicat golul memoriei mamei sale, trecută în neființă nu cu multă vreme în urmă, printr-un tricou de rezervă alb cu chipul mamei sale, pe care l-a îmbrăcat sub echipamentul de joc.
În continuare, jocul s-a desfășurat mai mult la centrul terenului, cu câteva mici excepții, una dintre acestea înregistrându-se în minutul 33, când Goșa l-a faultat pe Szabo la 18 metri de poarta gazdelor, iar lovitura liberă a fost bătută excelent de către Buhăescu, peste zid, în vinclul din stânga al porții apărate de Pascal, făcând ca tabela de marcaj să arate scorul de 1-2. După gol, reșițenii au reintrat în joc, însă, cu toate acestea, tot caransebeșenii au fost mai periculoși la fazele de poartă. În minutul 35, Tomozei a fost faultat de către Robert Cristian, lateral-stânga, la 22 de metri, lovitura liberă executată de Sabin Lupu direct, la colțul scurt, la rîdîcina barei, fiind respinsă de către Zimmermann în corner. În penultimul minut al primei reprize, Săulescu a luat o acțiune personală în careu, a întors până la Adi Stoica, însă acesta a șutat slab, pe jos, iar goal-keeper-ul gazdelor a reținut.
La pauză, fiecare dintre cei doi antrenori au reacționat prin câte o schimbare de jucători. Gugulanii au fost nemulțumiți de prestația lui Cotiga și l-au trimis în teren pe experimentatul Ionuț Stancu, în timp ce Daniel Oprița a fost consțient că poate întoarce rezultatul doar dacă face o mișcare cu caracter ofensiv și l-a trimis în teren pe Claudiu Ionescu, „sacrificându-l” în schimb pe Robert Cristian.
Repriza a doua a început cum nu se poate mai prost pentru caransebeșeni. În minutul 52, Stoica a făcut un fault inutil la mijlocul terenului, asupra lui Feher, arbitrul Chioran i-a arătatal doilea cartonaș galben, astfel că jucătorul transferat în această iarnă tocmai de la Reșița a părăsit prematur terenul de joc. În minutul 55, caransebeșenii au mai avut o fază de atac, printre ultimele, deoarece în continuare gazdele, cu un om în plus, au dominat partida, atunci când Artean, aflat pe partea stângă, a trimis lung pe dreapta, la Sabin Lupu, acesta a întors în centru la Alexandru Boștină, care, de la 10 metri, a șutat puternic, fiind contrat în ultimul moment de Tătaru, balonul ducându-se în corner.
În minutul 69, gugulanii au pus presiune pe arbitru și au cerut o lovitură de la 11 metri, după ce Sabin Lupu a pătruns în careu de pe flancul drept, a trimis un șut-centrare violent, iar Tătaru a respins balonul, având mâna lipită de corp. Pe fondul dominării teritoriale a rosso-nerilor, una sterilă însă, chiar dacă presiunea exercitată timp de aproape jumătate de oră a fost una extrem de puternică, caransebeșenii apărându-se eroic, în frunte cu Pascal, Goșa și Stancu! Cea mai mare ocazie a reșițenilor a avut loc în minutul 88, când Buhăescu a făcut recital în careul gugulan și a trimis mingea pe jos puternic, pe culoar, balonul „scurgându-se” cu puțin pe lângă rădăcina barei din dreapta lui Pascal.
În replică, în primul minut de prelungire dictat de către arbitrul Chioran, mijlocașul Artean a scăpat pe dreapta și, talonat de Adrian Ionescu, a șutat de la 18 metri, plasat, însă Zimmermann a reușit să rețină fără probleme. În minutul 90+2 s-a petrecut o fază controversată, la care Buhăescu a obținut o lovitură de pedeapsă în duelul cu Ionuț Stancu, fază la care gugulanii au protestat vehement, invocând în fapt o simulare. Reacția oaspeților a venit și pe fondul lipsei de reacție imediate a arbitrului Chioran, care a mers pe mâna asisitentului linie unu, Andrei Roman din Târgu Neamț.
Lovitura de pedeapsă a fost executată la semiînălțime de către Feher, în dreapta portarului, însă Pascal a reușit să respingă, năruind astfel speranțele clubului reșițean, de la care a fost îndepărtat, în termeni nu tocmai eleganți, în această iarnă.
METALUL REȘIȚA – FC CARANSEBEȘ 1-2
Buhăescu ”34/ Ad. Stoica ”15 – pen, Artean ”27
Zimmermann (cpt.) – R. Cristian (Cl. Ionescu ”46), Dandea, I. Tătaru, Anițoiu -B. Szijj (L. Manole ”61), Bărbulescu (Ad. Ionescu ”57), Feher, Oct. Vasile – I. Szabo, Buhăescu
Rezerve neutilizate: S. Ciucă – Hlinca, I. Popescu, V. Crețu
Antrenor: Daniel Oprița
Ad. Pascal – Cotigă (I. Stancu ”46), Goșa (cpt.), Cip. Dinu, Tomozei – Fl. Pîrvu, Artean – Săulescu, C. Stoica, S. Lupu (Al. Roman ”77) – Al. Boștină (Stoianof ”73)
Rezerve neutilizate: Val. Coca – R. Barbu, Birău, Suru
Antrenor: Alin Artimon
Eliminat: Ad. Stoica ”52 (două galbene)
Stadion: „Mircea Chivu” (Reșița); Spectatori: 700; Arbitru: Marius Nechita Chioran (Cluj Napoca); Asistenți: Andrei Alexandru Roman (Piatra Neamț) și Florin Mihai Cosma (Târgu Neamț); Jucătorul meciului: Adrian Pascal
Articol și foto de Florin ȘTIUBE și Adi CRÂNGANU