Hamza Younes, mesaj despre actuala sa situație de la Petrolul: „Uneori, oamenii încearcă să expună ceea ce este în neregulă cu tine.”

Marius ANGHEL 19 Dec. 2019, 16:36 Campionat
Hamza Younes, mesaj despre actuala sa situație de la Petrolul:**

Hamza Younes (33 de ani) nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor după revenirea la Petrolul, iar președintele Marius Stan a spus în conferința de prezentare a noului antrenor Costel Enache că situația atacantului tunisian se va decide după ce vor avea loc discuții cu acesta. În urma unor întâlniri cu președintele și antrenor, Younes trebuie să explice motivul evoluțiilor sale slabe din această primă parte a sezonului și dacă cele două părți vor continua colaborarea.

Într-o postare pe contul său de Instagram, Hamza Younes a publicat o fotografie cu două mesaje, care descriu situația sa actuală la Petrolul.

„Uneori, oamenii încearcă să expună ceea ce este în neregulă cu tine, pentru că nu se pot ocupa de ceea ce este potrivit despre tine”, a fost mesajul pe care Younes l-a distribuit odată cu fotografia.

„Fii puternic așa cum ai fost întotdeauna, ai răbdare, pentru că aceasta este cheia succesului, nu renunța niciodată la Dumnezeu, pentru că niciodată nu este prea târziu pentru tine ✌️HY9”, a scris atacantul tunisian.

Younes Hamza a semnat cu Petrolul la mijlocul lunii septembrie, deci după începerea campionatului, a evoluat în zece jocuri în Liga 2, în opt ca titular, și nu a marcat niciun gol. A avut două apariții și în jocurile din Cupa României, cu Industria Galda (1-0) și Sănătatea Cluj (7-0), în care a și reușit să înscrie de fiecare dată.

Evoluțiile sale, în care nu a reușit să marcheze, i-a nemulțumit pe conducătorii clubului, mai ales că atacantul are cel mai mare salariu din lotul echipei ploieștene, peste media Ligii 1 chiar.

„Într-adevăr, toată lumea a arătat spre mine: tu iei decizia finală. O decizie e greu de luat. Younes reprezintă un nume important pentru clubul nostru. E un jucător cu un trecut și un statut foarte bun. Ideea este clară, și cred că și el e foarte conștient, că nu a făcut un tur de campionat, plus ce s-a jucat din retur, așa cum se aștepta el, cel puțin, nu ceilalți. Cu el e absolut necesară o discuție pentru a vedea dacă e ceva care îl rețină. Poate ceva lucruri nu-i cad bine și, atunci, nici el nu se simte confortabil în acest proiect. E important să îl ascultăm, să își spună opinia și să tragem o concluzie după ce discutăm cu el”, a spus antrenorul Costel Enache despre situația lui Hamza Younes.

Marius ANGHEL 19 Dec. 2019, 16:36 Campionat
Pe aceeași temă