„Gulliver” Cojocaru a debutat la Steaua II

21 Apr. 2011, 17:40 Campionat

Meciul de azi dintre Concordia Chiajna și Steaua II a adus
debutul lui Valentin Cojocaru într-un meci oficial de seniori.
Acest lucru a fost posibil după prestația modestă a lui Măcelaru în
ultimul meci de campionat al satelitului, atunci când a fost
vinovat la golurile primite de echipa sa. Cum și Cezar Lungu este
indisponibil până la finalul sezonului, tehnicienii steliști au
decis să îl bage titular pe portarul de nici 15 ani și jumătate și
1,90 metri.

Tânărul goalkeeper a avut o prestație bună pe parcursul
meciului, în ciuda faptului că a primit trei goluri (până la ora
scrierii acestor rânduri). Fără paradele juniorului, scorul ar fi
fost mult mai sever pentru steliști, la primele două goluri ale
Concordiei neavând ce face. Mai mult, la cel de-al treilea,
Cojocaru a fost surprins de săritura ratată a unui adversar, mingea
scurgându-se în poarta Stelei pe lângă el.

Articol scris de Mihai
ANDRIEȘ

21 Apr. 2011, 17:40 Campionat
Pe aceeași temă