De ceva timp, jucătorii lui Anton nu au mai simțit gustul
victoriei iar după remiza din etapa trecută, la Giurgiu, echipa din
Crâng a mai bifat și ieri una. Așadar, tot într-o zi de duminică,
însă de această dată pe teren propriu, în duelul cu una dintre
formațiile aflate în plutonul fruntaș, Concordia Chiajna. Disputată
pe un frig pătrunzător, în fața a doar 200 de spectatori, partida,
de altfel una considerată derby, s-a încheiat cu scorul de 1-1.
Prima repriză a fost una sărăcăcioasă în faze de poartă și se
părea că tabela de marcaj va rămâne „înghețată” până cel puțin la
pauză. Câteva șuturi anemice ale gazdelor, Popa (min.12), Radu
(min.24) și „chifla” lui Ciobotariu (min.26), au alcătuit un tablou
cenușiu., până în minutul 34, când jucătorul Chiajnei, Diniță, a
mai schimbat culoarea, marcând primul gol al meciului. La o acțiune
ofensivă, oaspeții beneficiază de o lovitură liberă lateral stânga,
Oae trimite la semiînălțime pe lângă portarul Leu, iar atacantul
Concordiei finalizează cu un șut din apropiere.
Astfel, Gloria Buzău pleacă la cabine cu handicap, misiunea în
următoarele 45 de minute anunțându-se una foarte grea. Gazdele
revin însă de la vestiare mai dezmorțite, forțând egalarea, pe care
de altfel o și reușesc în minutul 51 prin Radu, acesta de la șapte
metri executându-l cu sânge rece pe portarul oaspeților.
După acest gol, echipa buzoiană putea răsturna situația pe
tabelă în urma unui schimb de pase între Diaz și Radu, mingea
revine la portughez, însă șutul său din careu este blocat de Niță.
Până la final nu s-a mai întâmplat nimic deosebit și astfel meciul
s-a încheiat nedecis, Gloria obținând a treia remiză dintre care
două pe teren propriu.
Anton, supărat pe
arbitri
„Dezamăgit.” Acesta a fost primul cuvânt
rostit de antrenorul Gloriei Buzău, Nicolae Anton, la conferința de
presă după meciul cu Concordia Chiajna. Tehnicianul grupării din
Crâng nu făcea însă referire la jocul elevilor săi, ci la arbitraj.
Anton consideră că centralul partidei, Ionel Ivan, a luat câteva
decizii care au defavorizat gazdele.
„De la un timp, arbitrajele ne dezamăgesc și chiar
nu mai știu ce să cred. Chiar dacă azi am fost fluierat de un
arbitru de primă ligă, acesta a fluierat de Liga a III-a. Referitor
la rezultat, consider că este unul injust, deoarece am avut mai
multe ocazii clare de gol. Oaspeții au marcat în urma unei lovituri
libere acordate pentru un fault imaginar. Sigur că dacă aveam și
ceva noroc, altfel stăteau lucrurile și poate reușeam să câștigăm
toate punctele. Sunt îngrijorat de situația din clasament, dar
zilele următoare vom analiza totul. Este o muncă titanică aici și,
sincer, mă așteptam ca acum să fim undeva mai sus. Ceva este însă
în neregulă, dar sper să obținem cât mai multe puncte în meciurile
viitoare”, a declarat Nicolae Anton.
„Rezultatul poate fi unul favorabil atât pentru noi,
cât și pentru gazde. Jocul a fost unul în care Gloria Buzău a
arătat ca o echipă ce poate emite pretenții la promovare. Ne-au pus
probleme mai ales pe finalul reprizei secunde, când au avut câteva
ocazii periculoase. Am avut însă mare noroc că buzoienii au dat
doar un gol. Eu, unul, sincer, sunt mulțumit de scor, iar pentru
noi acest punct luat la Buzău este unui extrem de
prețios”, a declarat antrenorul Concordiei Chiajna,
Liță Dumitru.
Articol scris de: Adi
SOARE