Preocupată de zestre și de meciurile care urmează Gloria Buzău
și-a făcut încălzirea defilând (4-1) acasă în derby-ul județului cu
CSM Rm.Sărat, codașa seriei I. Elevii lui Anton au reușit asta în
ciuda faptului că începutul confruntării a fost unul nefavorabil
oaspeții deschizând scorul după numai șapte minute de joc când
Rentea se desprinde dintr-un buchet de jucători reluând cu o
lovitură de cap în poartă mingea centrată de Drăgan. Un simplu foc
de paie care nu a făcut altceva decât să-i întărâte pe buzoieni.
Aceștia au depășit imediat momentul critic și mai mult decât atât
au taxat obrăznicia adversarei cu două goluri consecutive.
Tonul a fost dat de Lorincz (’29) care cu o execuție de mare clasă,
șut cu efect din afara careului, a trimis balonul acolo unde
păianjenii își fac de cap. Nici nu s-a reluat bine jocul și
râmnicenii se vedeau nevoiți să repună din nou mingea la centrul
terenului. La o fază de atac creată de Toma, acesta îi pasează lui
Boghițoi, aflat în suprafața de pedeapsă, care trimte la Dias (’30)
portughezul înscriind ca la antrenament.
Suficient ca echipa din Crâmg să se dezlănțuie precum furtuna.
După câteva ocazii, Toma (’40) dă ordin tabelei de marcaj să
continue numărătoarea. Mijlocașul Gloriei este punctual la
întâlnirea cu mingea centrată de Radu și o trimite la plimbare în
poarta nefericitului Toader. A fost ultima fază notabilă a
mitanului întâi, astfel că jucătorii lui Anton plecau la cabine cu
zâmbetul pe buze și ochii la tabelă iar râmnicenii resemnați cu
gândul ca liga secundă este o căciulă mult prea mare pentru ei.
La revenirea pe teren gazdele turează din nou motoarele la
maximum luând cu asalt careul oaspeților pentru a-și rotunji
golaverajul. Noul intrat Priescu marchează și el un gol însă unul
turcesc mingea șutată de la zece metri ducându-se în plasa
laterală. Puțin mai târziu juniorul grupării din Crâng, Lazăr
scoate un penalty dupa ce l-a forțat pe Pușcă să comită henț.
Executa Boghițoi (’70) care cu mult calm îl trimite pe portar după
semințe iar balonul se rostogolește cuminte în poartă ridicând
scorul la 4-1. CSM are o tresărire când balonul expediat de
Schwartz ,,mușcă” din bara transversală.
,,Trebuie să recunosc faptul că a fost mult mai ușor decât mă
așteptam. Rezultatul este însă unul mincinos deoarece trebuia să
fie 8-1 după ocaziile avute” (Nicolae Anton,
antrenor Gloria Buzău)
Articol scris de: ADI
SOARE