Pandurii, învinsă de FC Hermannstadt în primul amical al verii. Gorjenii au făcut față adversarului din Liga 1 doar în prima repriză. Bogoi: „După pauză, lucrurile s-au dereglat”

Autori: Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU Publicat: 08 Jul. 2019, 15:39 Actualizat: 08 Jul. 2019, 15:40 Bursa transferurilor

Pandurii Târgu Jiu a pierdut primul amical al verii, scor 1-4 pe stadionul Municipal din Sibiu, cu FC Hermannstadt. Toate cele cinci goluri ale partidei desfășurate vineri după-amiază au fost izbutite în partea secundă, iar trei dintre ele s-au marcat de la punctul cu var.

Petrișor Petrescu a deschis scorul pentru sibieni, Alexandru Trancă a egalat din lovitură de la 11 metri, iar Bogdan Rusu, Alexandru Vodă și Daniel Offenbacher au stabilit scorul final.

„Ni s-a oferit posibilitatea să jucăm cu o echipă de Liga 1 și nu am refuzat, chiar dacă am mers cinci ore cu autocarul. S-au întâlnit două echipe cu etape diferite de pregătire: noi mai avem o lună de zile până la începerea campionatului, iar ei sunt la sfârșitul acestei perioade. Lucrurile au stat destul de bine pentru noi, în prima repriză, când am folosit jucătorii din sezonul trecut, care au fost și la reunirea lotului. După pauză, am făcut și câteva schimbări, am mizat și pe juniorii și s-au dereglat puțin lucrurile, dar sunt destul de mulțumit. Scorul nu ne interesează acum. Sper ca până la începutul campionatului să ne reglăm”, a declarat Bogoi.

Vodă a semnat cu Hermannstadt

Unul dintre golurile echipei sibiene a fost marcat de Alexandru Vodă, mijlocaș care a contribuit din plin la salvarea gorjenilor de la retrogradare, sezonul recent încheiat. Acesta se afla, de două săptămâni, în probe la FC Hermannstadt și se pare că l-a convins pe antrenorul Costel Enache că merită să joace în Liga 1.

Vodă mai jucase în amicalele cu nou-promovatele în Liga 2, respectiv Liga 3, CSM Reșița (1-0) și Viitorul Șelimbăr (8-0). „Am înțeles că Vodă a semnat contractul. Am vorbit și cu antrenorul Costel Enache. Va avea o concurență acerbă. Se încadrează în jucătorii pe care o echipă de Liga 1 trebuie să-i bage în teren obligatoriu, cei născuți în 1998 și mai mici. Sper să reușească, să se impună și să joace. Nu va fi ușor, dar e o oportunitate importantă pentru el”, a afirmat Bogoi.

Pandurii i-a mai pierdut în această vară pe George Tudoran (Rapid), Gabriel Dodoi (Rapid), Denis Brînzan (FC Argeș), Andrei Blejdea (FC Argeș), Robert Dănescu (FC Argeș), Cristian Raiciu (Dunărea Călărași) și Alexandru Costache (revenit la Concordia Chiajna, după ce fusese împrumutat în iarnă), în timp ce Milos Draca și Laurențiu Tudor și-au reziliat contractele, de comun acord.

Momentam, echipa gorjeană n-a perfectat niciun transfer, dar Bogoi speră să-i fie aduși o parte dintre jucătorii promiși de conducere până la următorul amical, programat joi, la Târgu Jiu, cu nou-promovata în Liga 3, Tractorul Cetate. „Sper să putem completa lotul cu jucători experimențati”, a spus Bogoi.

FC Hermannstadt: Novo – Niță, Viera, Stoica, Tătar, Offenbacher, Buzan, Petrescu, Rusu, Vodă, Debeljuh
Au mai intrat: Cristiano, Luchin și Yazalde
Antrenor: Costel Enache

Pandurii: Mih. Cotolan – Nic. Cotolan, Oiță, Rob. Gheorghe, Almic, Trancă, Vasilescu, Șendroiu, Tănăsoiu, P. Popescu, Măicăneanu
Au mai intrat: Ciobanu, Bratu, Cristea, Rasoveanu, Safta și Filip
Antrenor: Adrian Bogoi

Articol scrie de Mircea OGLINDOIU
Foto: FC Hermannstadt

Autori: Marius ANGHEL, Mircea OGLINDOIU Publicat: 08 Jul. 2019, 15:39 Actualizat: 08 Jul. 2019, 15:40 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă