Gio, mulțumit de echipă, dar nu și de fluierași: „Nu mai știu ce să cred despre arbitrii din România”

Marius ANGHEL 15 Oct. 2012, 16:21 Campionat
Gio, mulțumit de echipă, dar nu și de fluierași:** „Nu mai știu ce să cred despre arbitrii din România

La finalul partidei dintre Luceafărul Oradea și UTA, Adrian Falub s-a îndreptat glonț spre brigada de arbitri, reproșându-i în special „centralului” Marian Bordean neacodarea unei lovituri de la 11 metri și dictrarea cu ușurință a loviturii libere din care Ianc a fost foarte aproape de a înscrie golul de trei puncte pentru Luceafărul.

Organizatorii au sărit în apărarea „fluierașilor”, ajungându-se ca pe coridoarele ce duc la vestiare spiritele să se încingă la maxim. Forțele de ordine au intrevenit și ele, la fel ca și unul dintre arbitri și observatorul de joc, Valer Nichimiș. Până la urmă, lucrurile s-au calmat, totul rezumându-se la câteva cuvinte grele de-o parte și de cealaltă. La fața locului a apărut și Giovanni Catanzariti, care a aplanat și el cum a începutul de scandal. „Eram și eu foarte nervos pentru ce ni s-a întâmplat, dar nu mai avea niciun rost să fac atmosferă acolo. Din cauza unuia dintre asistenți nici nu ne puteam apropia de poarta adversă, semnaliza fie offside, fie fault în atac. Cât despre central ce să mai zic? Încă din primele minute mi-am dat seama că nu e ceva în regulă. Laso a fost faultat tare din spate de Mihuț, care nu a văzut nici măcar cartonaș galben. Apoi, toată lumea a văzut faultul de penalty la Neagu și faptul că le-a dat gazdelor aiurea lovitura liberă din care era să primim gol. Nu mai știu ce să cred despre arbitrii din România”, a spus președintele italian al „alb-roșiilor”.

Gio a comentat și prestația echipei sale în deplasarea de la Sînmartin. „Am jucat bine vreo 20-25 de minute în prima repriză și am dominat autoritar toată partea a doua. Ne-am creat și destule ocazii, majoritatea prin Silvășan, care – se vede – are o calitate mai bună decât restul atacanților din lot. Eu cred că meritam să câștigăm, dar ne-a lipsit din nou șansa și un arbitraj corect”, a mai spus Catanzariti.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 15 Oct. 2012, 16:21 Campionat
Pe aceeași temă