Convins că la finalul sezonului FC Ceahlăul va promova, Gheoghe Ștefan se gândește la întărirea lotului pentru a avea rezultate frumoase în prima ligă. Președintele de onoare spune că nu se va implica în campania de achiziții și că ultimul cuvânt în aducerea jucătorilor îl va avea managerul general Florin Marin.
Â
"În tur am jucat mai bine decât în partea a doua de campionat, trebuie să fim sinceri și să recunoaștem asta. Vom face trei sau patru transferuri pentru a întări considerabil echipa, în vederea participării cu rezultate frumoase în prima ligă. Dar domnul Florin Marin va avea ultimul cuvânt la stabilirea jucătorilor pe care trebuie să-i aducem la Piatra Neamț. Eu îmi voi spune părerea doar ca simplu microbist", a declarat Gheorghe Ștefan.
Primele achiziții: un atacant și un portar
 Pentru întărirea valorică a lotului Ceahlăului, conducerea clubului intenționează să achiziționeze, pentru început, un portar și un atacant. Cristian Hăisan este favorit să apere sezonul viitor poarta echipei nemțene, iar pentru postul de atacant, șefii echipei l-ar dori pe Gueye Mansour.
"Personal, n-am auzit nimic oficial în acest sens. Dar știu sigur că se încearcă rezolvarea unei campanii de achiziții în curtea noastră, de pe urma căreia FC Ceahlăul să beneficieze de siguranța unui parcurs cât mai lung în întrecerea primei ligi fotbalistice interne", a declarat Radu Lefter. Antrenorul de portari a recunoscut că și în toamnă s-a încercat întărirea lotului, dar nu s-a reușit achiziționarea tuturor jucătorilor doriți.
"Din diferite motive nu s-a reușit, însă ideea rămâne «în picioare». Cei care vor ajunge la noi în pauza competițională a verii, vor avea tot timpul să se integreze în lotul pentru prima ligă. Și băieții din echipă sunt nerăbdători să-i primească pe noii veniți", a adăugat Radu Lefter.
Jucătorii vor avea vacanță mai scurtă
 Terminarea campionatului și promovarea în liga 1 nu le va permite jucătorilor clubului pietrean să se bucure prea mult de această reușită, perioada vacanței anunțăndu-se a fi una de scurtă durată.
"Timpul foarte scurt, anunțat de la terminarea acestei ediții de campionat și începutul viitorului sezon competițional, nu ne permite să ne gândim la o vacanță lejeră. De fapt, aceasta va fi poate mai scurtă ca oricare alta în curtea noastră, gândindu-ne că trebuie să pregătim revenirea în prima ligă fotbalistică sub toate capitolele", declară Radu Lefter, antrenorul secund al Ceahlăului.
Stagiunea 2009-2010 din Liga 1 va debuta pe 1 august și se va derula, fără etape intermediare, până în ziua de 12 decembrie. Returul va începe pe 13 februarie 2010 și se va juca, având o singură etapă intermediară, până la data de 29 mai 2010, când este programată ultima rundă, a 34-a.
Â