Divizionara secundă Gaz Metan CFR
Craiova a dat uitării ultimele două rezultate nefaste și și-a
propus să-și îmbunătățească „adevărul” după partida din Trivale,
chiar dacă FC Argeș este o echipă cu aspirații la promovare.
Optimismul trupei lui Ionel Gane
este alimentat și de victoria obținută în tur, scor 1-0 (Sorin
Chivu ’70), însă „găzarii” recunosc că ar fi bun și un punct.
„Am avut mult ghinion în ultimele două etape, am
pierdut nemeritat. Mergem încrezători la Pitești, suntem capabili
să scoatem un rezultat bun, chiar dacă întâlnim un adversar
redutabil. Noi jucăm întotdeauna la victorie, dar în acest meci
m-ar mulțumi și un egal. FC Argeș este o echipă bună, ofensivă, nu
se închide, ceea ce pe noi ne avantajează. De aceea cred că este un
meci deschis oricărui rezultat. Nu va fi nici o presiune asupra mea
sau a echipei dacă vom pierde. Sigur, lucrurile s-ar complica puțin
în clasament, dar nu ne este frică, pentru că avem fotbaliști
capabili să redreseze situația, în plus jucăm un fotbal calitativ.
Campionatul este lung, iar obiectivul pe care-l avem este salvarea
de la retrogradare, dar cred că ne putem clasa în primele opt
locuri”, a spus „Jerry” Gane.
În afară de Alexandru Neacșa,
suspendat două etape, formația de la „Depou” nu se confruntă cu
mari probleme de lot, Eugen Rioșanu fiind, cu siguranță, refăcut la
ora meciului, în timp ce Dorin Rădoi a primit deja avizul
medicilor.
FC Argeș – Gaz
Metan CFR Craiova
Stadion „Nicolae Dobrin”, vineri, ora 17.00.
Vor arbitra: Fl. Miron – L. Udrea, M. Blându
Popescu.
Formații probabile:
FC
Argeș: Boșneag – M. Stan, Bălașa, I. Cazan, Poenaru
– Ad. Popa, Bazzi, Tamaș, Năstăsie – Ivănică, Ad. Voiculeț.
Antrenor: Cristi Negru.
GM
CFR: Vulpescu – Mirescu, Irimescu, Crușoveanu, D.
Rădoi – Stanciu, Rioșanu, Pătrană, Mitroi – Trifu, Vigariu.
Antrenor: Ionel Gane.
Sursa: gds.ro