Astra II Giurgiu a reușit astăzi să se impună în fața Snagovului
cu 2-1, chiar la Ghermănești. Pentru trupa de la Dunăre au marcat
Răzvan Damian (26) și Daniel Ochia (38), în timp ce pentru ilfoveni
a redus din handicap Anton Petrea (78). La finalul jocului,
antrenorul principal al Astrei II era mulțumit de victoria obținută
de fotbaliștii săi, însă crede că scorul ar fi trebuit să fie
altul.
„Păcat de posesia noastră pentru că am dominat toată prima repriză.
Repriza a doua, probabil că dacă am fi marcat și din unsprezece
metri era cu totul altceva. După aceea am căzut, poate și fizic,
dar una peste alta este o victorie meritată.”, a spus
Constantin Gache, care a explicat și de ce jucătorii săi nu au mai
jucat la fel și în repriza secundă: „Sunt unii jucatori
care nu au jucat toate meciurile, unii care nu au jucat 90 de
minute, alții chiar noi la echipă. Așa este la o echipă a
doua.”
Gache se aștepta la altă replică din partea gazdelor.
„Prima repriză a fost la discreția noastră, în mare
parte și datorită adversarului, care nu a fost la nivelul la care
îi știam.”, a declarat antrenorul, ca în final să
spună că nu contează scorul, victoria e cea mai importantă:
„Rezultatul putea fi altul, dar până la urmă victoria
este importantă.”
În urma victoriei, Astra II Giurgiu acumulează 35 de puncte și își
depășește adversarul de astăzi în clasament, clasându-se pe locul
10, la egalitate cu Gloria Buzău. Etapa viitoare, echipa antrenată
de Constantin Gache va evolua pe teren propriu impotriva CF
Brăilei.
Articol și foto de Marius
ANGHEL