FRF a stabilit programul noului sezon al Ligii 2. FC Argeș – Pandurii și Chindia – UTA sunt cele mai tari meciuri ale primei etape. Situația Forestei și a Metalului rămâne nesigură

Marius ANGHEL 25 Jul. 2017, 12:13 Campionat
FRF a stabilit programul noului sezon al Ligii 2.** FC Argeș - Pandurii și Chindia - UTA sunt cele mai tari meciuri ale primei etape. Situația Forestei și a Metalului rămâne nesigură

În această după-amiază, la baza sportivă a Federației Române de Fotbal de la Mogoșoaia, a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea programului competițional al ediției 2017-2018 a Ligii 2.

Noul campionat al eșalonului secund ar putea avea la start 20 de cluburi, situația Forestei Suceava și a Metalului Reșița urmând a fi clarificată în viitoarea ședință a Comitetului Executiv al FRF, ce va avea loc pe 1 august. Până atunci, în Adunarea Generală Extraordinară a Cluburilor din Liga 2, care a avut loc în această dimineață la Mogoșoaia, s-au inclus în calcul cele 19 cluburi înscrise până la 20 iulie, cât și Metalul Reșița, echipă care solicită să joace în noul sezon în locul echipei FC Brașov, cea care avea drept de participare, însă nu s-a înscris, fiindcă va intra în faliment.

„Acest sezon competițional se va desfășura într-o singură serie, formată din 20 de echipe. La data de 20 iulie s-au încheiat înscrierile și dintre cele 20 de echipe care aveau dreptul să se înscrie s-au înscris numai 19, FC Brașov nefăcând acest lucru. Prin urmare, conform ROAF, se va trece la completarea acestei serii cu echipele retrogradate. Avem o singură echipă în această situație. Este vorba despre Metalul Reșița, dar nu o putem considera, în acest moment, ca fiind în Liga a 2-a, pentru că această decizie o ia numai Comitetul Executiv și eu voi avea rugamintea la dumneavoastră (n.r. – reprezentanții cluburilor din Liga 2 prezenți în sală) ca acestui club care va fi invitat și va fi validat, dacă va fi validat de Comitetul Executiv, să îi atribuim la tragerea la sorți bila cu numărul 20, ca să fim acoperiți din toate punctele de vedere”, a spus Felix Grigore, managerul Departament Competiții FRF, înainte de startul tragerii la sorți pentru stabilirea programului competițional al noului sezon al Ligii 2.

CEx-ul dă verdictul în cazul Metalului Reșița și Forestei. Se poate face un nou program competițional

Celor două cluburi ale căror prezență încă stă sub semnul întrebării li s-au acordat cele două numere din finalul tabelei Berger de 20 pe care s-a făcut programul noului sezon. Foresta a primit numărul 19, în timp ce Metalul Reșița pe 20. În situația în care Foresta nu poate continua în campionat, fiindcă până în acest moment nu s-a reunit, are datorii și nu mai are jucători, iar Metalul nu își va rezolva situația juridică, atunci membrii CEx nu le vor primi în campionat. În această ipostază, programul Ligii 2 va suferi modificări, iar țintarul va fi făcut de pe o tabelă Berger de 18 cluburi, numerele celor 18 echipe urmând a rămâne cele extrase în ședința de astăzi de la Mogoșoaia (le poți vedea enumerate mai jos).

Se ia această măsură, de formare a unui nou program pe o tabelă Berger de 18, deoarece dacă va fi menținut cel făcut de pe tabela Berger de 20, atunci în aproape fiecare etapă vor fi două echipe care vor sta, lucru nedorit de niciuna dintre formațiile care alcătuiesc componența noului sezon al Ligii 2.

Schimbările denumirilor cluburilor UTA BD, SCM Pitești și Metalul Reșița se fac în noua ședință CEx

În cazul schimbării denumirilor anumitor cluburi dintre cele care vor participa în noua ediție a Ligii 2, decizia oficială se va lua în cadrul ședinței Comitetului Executiv al FRF din 1 august. De aceea echipele UTA Bătrâna Doamnă, SCM Pitești și Metalul Reșița s-au regăsit cu aceeași denumire în cadrul stabilirii programului competițional pentru ediția 2017/2018 a Ligii 2.

Pe 1 august, la FRF se va aproba sau nu schimbarea în FC UTA Arad, FC Argeș, respectiv Sportul Snagov. Până atunci, cele trei cluburi au oficial încă vechile denumiri sub care au evoluat în sezonul trecut.

5 august – 9 decembrie 2017 / 24 februarie – 2 iunie 2018: datele celor două părți ale noului sezon al Ligii 2

Începutul acestei ediții de Liga 2 va avea loc pe 5 august și se va încheiat pe 2 iunie. Prima parte a sezonului se va termina pe 9 decembrie, după desfășurarea a 19 etape din tur și a două din retur, în acest interval urmând să se dispute și două runde intermediare, pe 23 august, respectiv 8 noiembrie. În această perioadă, echipele din eșalonul secund vor juca și în cadrul Cupei României, pe 13 septembrie (faza III), 4 noiembrie (faza IV), 25 octombrie (16-imi) și 29 noiembrie (optimi).

Partea a doua a sezonului, în care mai rămân 17 etape, ar trebui în mod normal, dacă nu se va ajunge la amânări din diverse cauze, să se reia pe 24 februarie și să se încheie pe 2 iunie. În acest interval vor avea loc încă două etape intermediare, pe 18 aprilie, respectiv pe 16 mai. Dacă vor ajunge atât de departe, echipele din Liga 2 ar mai putea juca în Cupa României pe 28 februarie (sferturi), 18 aprilie (semifinale – tur), 9 mai (semifinale – retur) și 17 mai (finală).

Numerele extrase de echipe, în funcție de care se alcătuiește țintarul:

Metalul Reșița – 20 – dacă va fi invitată sau nu de Comitetul Executiv al FRF din 1 august
Foresta Suceava – 19 – echipă cu situație specială, nu știe sigur dacă va continua în Liga 2. S-a dat acest număr cu acordul conducătorilor prezenți
Metaloglobus București – 7
SCM Pitești – 5
Ripensia Timișoara – 2
AFC Hermannstadt – 10
Pandurii Târgu Jiu – 16 – vrea să joace în deplasare pentru că stadionul de la Motru încă necesită modernizări pentru a găzdui meciuri din Liga 2
ASU Politehnica Timișoara – 17 – fiind din același oraș ca nou-promovata Ripensia, Timișoara, ASU Poli va trebui să joace în deplasare în prima etapă
Știința Miroslava – 18 – vrea să joace în deplasare pentru că acasă va juca la Iași, pe același stadion unde evoluează în Liga 1 și CSM Poli Iași
ASA Târgu Mureș – 3
UTA Bătrâna Doamnă – 15
CS Mioveni – 9
Chindia Târgoviște – 6
Dunărea Călărași – 13
CS Afumați – 12
Olimpia Satu Mare – 14
Luceafărul Oradea – 1
Dacia Unirea Brăila – 4
CS Balotești – 11
Academica Clinceni – 8

Programul competițional al noului sezon al Ligii 2, ediția 2017/2018 – TUR:

ETAPA 1 – 5 august 2017

Luceafărul Oradea – Metalul Reșița
Ripensia Timișoara – Foresta Suceava
ASA Târgu Mureș Știința Miroslava
Dacia Unirea Brăila – ASU Politehnica Timișoara
SCM Pitești – Pandurii Târgu Jiu
Chindia Târgoviște – UTA Bătrâna Doamnă
Metaloglobus București – Olimpia Satu Mare
Academica Clinceni Dunărea Călărași
CS Mioveni – CS Afumați
AFC Hermannstadt – CS Balotești

ETAPA 2 – 12 august 2017

Metalul Reșița – CS Balotești
CS Afumați – AFC Hermannstadt
Dunărea Călărași – CS Mioveni
Olimpia Satu Mare – Academica Clinceni
UTA Bătrâna Doamnă – Metaloglobus București
Pandurii Târgu Jiu – Chindia Târgoviște
ASU Politehnica Timișoara – SCM Pitești
Știința Miroslava – Dacia Unirea Brăila
Foresta Suceava – ASA Târgu Mureș
Luceafărul Oradea – Ripensia Timișoara

ETAPA 3 – 19 august 2017

Ripensia Timișoara – Metalul Reșița
ASA Târgu Mureș – Luceafărul Oradea
Dacia Unirea Brăila – Foresta Suceava
SCM Pitești – Știința Miroslava
Chindia Târgoviște – ASU Politehnica Timișoara
Metaloglobus București – Pandurii Târgu Jiu
Academica Clinceni – UTA Bătrâna Doamnă
CS Mioveni – Olimpia Satu Mare
AFC Hermannstadt – Dunărea Călărași
CS Balotești – CS Afumați

ETAPA 4 – 23 august 2017 – intermediară

Metalul Reșița – CS Afumați
Dunărea Călărași – CS Balotești
Olimpia Satu Mare – AFC Hermannstadt
UTA Bătrâna Doamnă – CS Mioveni
Pandurii Târgu Jiu – Academica Clinceni
ASU Politehnica Timișoara – Metaloglobus București
Știința Miroslava – Chindia Târgoviște
Foresta Suceava – SCM Pitești
Luceafărul Oradea – Dacia Unirea Brăila
Ripensia Timișoara – ASA Târgu Mureș

ETAPA 5 – 26 august 2017

ASA Târgu Mureș – Metalul Reșița
Dacia Unirea Brăila – Ripensia Timișoara
SCM Pitești – Luceafărul Oradea
Chindia Târgoviște – Foresta Suceava
Metaloglobus București – Știința Miroslava
Academica Clinceni – ASU Politehnica Timișoara
CS Mioveni – Pandurii Târgu Jiu
AFC Hermannstadt – UTA Bătrâna Doamnă
CS Balotești – Olimpia Satu Mare
CS Afumați – Dunărea Călărași

ETAPA 6 – 2 septembrie 2017

Metalul Reșița – Dunărea Călărași
Olimpia Satu Mare – CS Afumați
UTA Bătrâna Doamnă – CS Balotești
Pandurii Târgu Jiu – AFC Hermannstadt
ASU Politehnica Timișoara – CS Mioveni
Știința Miroslava – Academica Clinceni
Foresta Suceava – Metaloglobus București
Luceafărul Oradea – Chindia Târgoviște
Ripensia Timișoara – SCM Pitești
ASA Târgu Mureș – Dacia Unirea Brăila

ETAPA 7 – 9 septembrie 2017

Dacia Unirea Brăila – Metalul Reșița
SCM Pitești – ASA Târgu Mureș
Chindia Târgoviște – Ripensia Timișoara
Metaloglobus București – Luceafărul Oradea
Academica Clinceni – Foresta Suceava
CS Mioveni – Știința Miroslava
AFC Hermannstadt – ASU Politehnica Timișoara          
CS Balotești – Pandurii Târgu Jiu           
CS Afumați – UTA Bătrâna Doamnă     
Dunărea Călărași – Olimpia Satu Mare

ETAPA 8 – 16 septembrie 2017

Metalul Reșița – Olimpia Satu Mare
UTA Bătrâna Doamnă – Dunărea Călărași
Pandurii Târgu Jiu – CS Afumați
ASU Politehnica Timișoara – CS Balotești
Știința Miroslava – AFC Hermannstadt
Foresta Suceava – CS Mioveni
Luceafărul Oradea – Academica Clinceni
Ripensia Timișoara – Metaloglobus București
ASA Târgu Mureș – Chindia Târgoviște

Dacia Unirea Brăila – SCM Pitești

ETAPA 9 – 23 septembrie 2017

SCM Pitești – Metalul Reșița
Chindia Târgoviște – Dacia Unirea Brăila
Metaloglobus București – ASA Târgu Mureș
Academica Clinceni – Ripensia Timișoara
CS Mioveni – Luceafărul Oradea
AFC Hermannstadt – Foresta Suceava
CS Balotești – Știința Miroslava
CS Afumați – ASU Politehnica Timișoara
Dunărea Călărași – Pandurii Târgu Jiu
Olimpia Satu Mare – UTA Bătrâna Doamnă

ETAPA 10 – 30 septembrie 2017

Metalul Reșița – UTA Bătrâna Doamnă
Pandurii Târgu Jiu – Olimpia Satu Mare
ASU Politehnica Timișoara – Dunărea Călărași
Știința Miroslava – CS Afumați
Foresta Suceava – CS Balotești
Luceafărul Oradea – AFC Hermannstadt
Ripensia Timișoara – CS Mioveni
ASA Târgu Mureș – Academica Clinceni
Dacia Unirea Brăila – Metaloglobus București
SCM Pitești – Chindia Târgoviște

ETAPA 11 – 7 octombrie 2017

Chindia Târgoviște – Metalul Reșița
Metaloglobus București – SCM Pitești
Academica Clinceni – Dacia Unirea Brăila
CS Mioveni – ASA Târgu Mureș
AFC Hermannstadt – Ripensia Timișoara
CS Balotești – Luceafărul Oradea
CS Afumați – Foresta Suceava
Dunărea Călărași – Știința Miroslava
Olimpia Satu Mare – ASU Politehnica Timișoara
UTA Bătrâna Doamnă – Pandurii Târgu Jiu

ETAPA 12 – 14 octombrie 2017

Metalul Reșița – Pandurii Târgu Jiu
ASU Politehnica Timișoara – UTA Bătrâna Doamnă
Știința Miroslava – Olimpia Satu Mare
Foresta Suceava – Dunărea Călărași
Luceafărul Oradea – CS Afumați
Ripensia Timișoara – CS Balotești
ASA Târgu Mureș – AFC Hermannstadt
Dacia Unirea Brăila – CS Mioveni
SCM Pitești – Academica Clinceni
Chindia Târgoviște – Metaloglobus București

ETAPA 13 – 21 octombrie 2017

Metaloglobus București – Metalul Reșița
Academica Clinceni – Chindia Târgoviște
CS Mioveni – SCM Pitești
AFC Hermannstadt – Dacia Unirea Brăila
CS Balotești – ASA Târgu Mureș
CS Afumați – Ripensia Timișoara
Dunărea Călărași – Luceafărul Oradea
Olimpia Satu Mare – Foresta Suceava
UTA Bătrâna Doamnă – Știința Miroslava
Pandurii Târgu Jiu – ASU Politehnica Timișoara

ETAPA 14 – 28 octombrie 2017

Metalul Reșița – ASU Politehnica Timișoara
Știința Miroslava – Pandurii Târgu Jiu
Foresta Suceava – UTA Bătrâna Doamnă
Luceafărul Oradea – Olimpia Satu Mare
Ripensia Timișoara – Dunărea Călărași
ASA Târgu Mureș – CS Afumați
Dacia Unirea Brăila – CS Balotești
SCM Pitești – AFC Hermannstadt
Chindia Târgoviște – CS Mioveni
Metaloglobus București – Academica Clinceni

ETAPA 15 – 4 noiembrie 2017

Academica Clinceni – Metalul Reșița
CS Mioveni – Metaloglobus București
AFC Hermannstadt – Chindia Târgoviște
CS Balotești – SCM Pitești
CS Afumați – Dacia Unirea Brăila
Dunărea Călărași – ASA Târgu Mureș
Olimpia Satu Mare – Ripensia Timișoara
UTA Bătrâna Doamnă – Luceafărul Oradea
Pandurii Târgu Jiu – Foresta Suceava
ASU Politehnica Timișoara – Știința Miroslava

ETAPA 16 – 8 noiembrie 2017 – intermediară

Metalul Reșița – Știința Miroslava
Foresta Suceava – ASU Politehnica Timișoara
Luceafărul Oradea – Pandurii Târgu Jiu
Ripensia Timișoara – UTA Bătrâna Doamnă
ASA Târgu Mureș – Olimpia Satu Mare
Dacia Unirea Brăila – Dunărea Călărași
SCM Pitești – CS Afumați
Chindia Târgoviște – CS Balotești
Metaloglobus București – AFC Hermannstadt
Academica Clinceni – CS Mioveni

ETAPA 17 – 11 noiembrie 2017

CS Mioveni – Metalul Reșița
AFC Hermannstadt – Academica Clinceni
CS Balotești – Metaloglobus București
CS Afumați – Chindia Târgoviște
Dunărea Călărași – SCM Pitești
Olimpia Satu Mare – Dacia Unirea Brăila
UTA Bătrâna Doamnă – ASA Târgu Mureș
Pandurii Târgu Jiu – Ripensia Timișoara
ASU Politehnica Timișoara – Luceafărul Oradea
Știința Miroslava – Foresta Suceava

ETAPA 18 – 18 noiembrie 2017

Metalul Reșița – Foresta Suceava
Luceafărul Oradea – Știința Miroslava
Ripensia Timișoara – ASU Politehnica Timișoara
ASA Târgu Mureș – Pandurii Târgu Jiu
Dacia Unirea Brăila – UTA Bătrâna Doamnă
SCM Pitești – Olimpia Satu Mare
Chindia Târgoviște – Dunărea Călărași
Metaloglobus București – CS Afumați
Academica Clinceni – CS Balotești
CS Mioveni – AFC Hermannstadt

ETAPA 19 – 25 noiembrie 2017

AFC Hermannstadt – Metalul Reșița
CS Balotești – CS Mioveni
CS Afumați – Academica Clinceni
Dunărea Călărași – Metaloglobus București
Olimpia Satu Mare – Chindia Târgoviște
UTA Bătrâna Doamnă – SCM Pitești
Pandurii Târgu Jiu – Dacia Unirea Brăila
ASU Politehnica Timișoara – ASA Târgu Mureș
Știința Miroslava – Ripensia Timișoara
Foresta Suceava – Luceafărul Oradea

Prima parte a campionatului continuă cu încă două etape din retur, pe 2 decembrie, respectiv 9 decembrie. Partea a doua a sezonului se reia pe 24 februarie 2018 și se încheie pe 2 iunie 2018. În acest interval vor avea loc încă două etape intermediare, pe 18 aprilie 2018, respectiv 16 mai 2018.

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 25 Jul. 2017, 12:13 Campionat
Pe aceeași temă