Ca mereu în întâlnirile directe Vâlcea – Reșița din ultimii ani, echipa care spera la promovare a fost stopată de cealaltă formație. De această dată, însă, rolurile s-au inversat și Vâlcea a pus piedică Reșiței.
Disputat pe un frig pătrunzător, cu doar 200 de spectatori în tribunele din Zăvoi, jocul dintre fostele rivale din Vâlcea a fost unul urât în prima repriză. Oaspeții au avut prima ocazie în minutul 22, când Buhăescu a tras peste poartă din poziție ideală, incomodat însă și de intervenția căpitanului vâlcenilor, Ionuț Stoica.
Deschiderea scorului avea să vină după o fază care nu anunța nimic, fundașii bănățenilor, Anițoiu și Ionuț Popescu s-au invitat reciproc la o minge. Câju a recuperat și a scăpat singur spre poarta adversă, a fost împins de Tătaru și centralul Feșnic a dictat penalty. Același Enache Câju a transformat fără emoții penaltyul și Vâlcea s-a văzut în avantaj din minutul 33.
După pauză, Reșița a fost mai incisivă în atac, în timp ce Vâlcea a făcut pasul înapoi, încercând să apere fragilul avantaj. Metalul a preluat controlul jocului și a dat primul avertisment în minutul 50, când Vasile a centrat ideal pentru Enescu, care, singur în careu, a reluat spre poartă, dar portarul vâlcenilor, Daniel Popescu s-a remarcat. În atac, Vâlcea așteptă totul de la Enache Câju și atacantul de bandă dreaptă este aproape de a-l surprinde pe Zimmermann cu un șut lobat de la 35 de metri. Apoi, Buhăescu reia slab cu capul și mingea trece pe lângă poarta vâlcenilor.
Reșița a întors rezultatul din două lovituri de colț. Mai întâi, în minutul 71, fundașul care anul trecut evolua la CSM, Ionuț Tătaru a pus capul pentru 1-1. Cu cinci minute înaintea finalului, golgeterul oaspeților, Vasile Buhăescu a înscris și el cu o lovitură de cap și se părea că Reșița va obține o victorie imensă în Zăvoi.
În prelungiri, însă, urcat în postura de vârf, fundașul central Cătălin Pîrvulescu a sărit mai sus decât Ionuț Popescu și colegul Coman și a egalat cu o lovitură superbă de cap, după centrarea lui Briceag, prilejuindu-i lui Daniel Oprița o criză de furie. Astfel, Vâlcea și Reșița s-a terminat nedecis, 2-2, un rezultat care nu ajută prea mult niciuna dintre cele două echipe.
CSM RÂMNICU VÂLCEA 2
METALUL REȘIȚA 2
Câju ”33 – pen., Pîrvulescu ”90 / I. Tătaru ”71, Buhăescu ”85
D. Popescu – Samson (I. Stancu ”46), I. Stoica (cpt.), Pîrvulescu, Briceag – L. Iordache, Vl. Munteanu – Câju, Konyeha (B. Geantă ”78), Al. Ionescu – Nkongue (I. Coman ”66)
Rezerve neutilizate: Fejer – Cucui, Codin, Ov. Popescu
Antrenor: Alexandru Pelici
Zimmermann (cpt.) – R. Cristian, I. Popescu, I. Tătaru, Anițoiu – Ad. Ionescu, D. Enescu (A. Neagoe ”57) – Oct. Vasile, Feher (A. Voinea ”53), L. Manole (Vaștag ”89) – Buhăescu
Rezerve neutilizate: Ad. Pascal – V. Crețu, Breșneni, Al. Roman
Antrenor: Daniel Oprița
Stadion: Municipal (Râmnicu Vâlcea); Spectatori: 200; Arbitru: Horațiu Mircea Feșnic; Asistenți: Gero Szabo și Petrică Ionuț Cîmpeanu (toți din Cluj Napoca); Jucătorul meciului: Enache Câju
Articol de Adi GEORGESCU
Foto de Dan LIXANDRU