Fotbaliștii străini care părăsesc România în această situație de criză, fără acordul clubului, riscă „să nu mai primească niciun ban”

Fotbaliștii străini care părăsesc România în această situație de criză, fără acordul clubului, riscă**

Emilian Hulubei, președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Non-Amatori (AFAN), a declarat că echipele le pot impune jucătorilor străini să nu plece din România, pe perioada stării de urgență instituită din cauza coronavirusului. Dacă le sunt asigurate cazarea și/sau carantina, dar fotbaliștii decid să plece, riscă să nu-și mai primească banii din contract. Deocamdată, Hulubei nu a explicat și dacă fotbaliștii pot să rămână fără contract, în cazul în care încalcă regula.

„În cazul în care jucătorii străini consideră că e periculos pentru ei să trăiască în România și pleacă în țările lor, trebuie să știe în cazul în care decizia clubului e ca ei să rămână la club și clubul respectiv asigură condiții de cazare și de carantină, să zic așa, atunci există riscul să nu mai primească niciun ban. Sau să-și primească banii până în momentul în care au plecat de la cluburile respective”, a declarat Emilian Hulubei la TelekomSport.

În Liga 2, există câțiva jucători străini care au plecat din România după pauza pricinuită de pandemia de coronavirus. La liderul UTA, ivorianul Stephane Coulibaly a plecat în țara sa, în timp ce spaniolul de orgine marocană Soufiane Jebari și greco-albanezul Simon Rrumbullaku au rămas în țară. Alți câțiva jucători plecați are și echipa FK Csikszereda. Antrenorul Valentin Suciu a declarat că anumiți fotbaliști s-au întors în țările lor.

„Trebuie să începem cu elementele de bază, după reluarea pregătirii. Avem nevoie de cel puțin trei săptămâni pentru a fi gata de primul meci. Acest lucru se aplică doar dacă jucătorii noștri se întorc la timp la Miercurea Ciuc. Din câte știu, Eder nu a plecat acasă, în Spania, dar jucătorii greci, sârbi și maghiari au plecat acasă”, a precizat tehnicianul pentru szekelyhon.ro.

Situația pandemiei de coronavirus în România

Luni au apărut noi informații cu privire la evoluția coronavirusului în țară, iar situația se înrăutățește. Numărul persoanelor depistate pozitiv a ajuns la 576, dintre care 73 au fost declarate vindecate. Au fost confirmate, în total, și cinci decese. Ultimul a fost anunțat în jurul prânzului, atunci când președintele Klaus Iohannis susținea o conferință de presă.

Foto: FK Csikszereda

Pe aceeași temă